Alina Chivulescu, despre iubire, feminitate și cea mai curajoasă călătorie din viața ei: “A fost cu piele arsă și la propriu, și la figurat” INTERVIU

13.09.2025, 17:38 . Actualizat 13.09.2025, 17:40

Un dialog sincer și plin de confesiuni cu Alina Chivulescu, despre muncă, feminitate, echilibru, iubire și rolul de mamă. O actriță care nu se teme să-și arate vulnerabilitatea și să vorbească deschis despre forța interioară. Calități pe care i le vom redescoperi și pe micul ecran, pentru că din 28 august revine serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN', la Antena 1.

Avantaje: Spuneai, legat de revenirea ta pe micul ecran, că actorul e ca un sportiv și că după o pauză are nevoie de „antrenament'. Cum arată azi antrenamentul tău interior?

Alina Chivulescu: Voiam să spun că actorul seamănă cu un sportiv, adică trebuie să fie în permanență antrenat, și la cap, și la corp. Chiar cred că un corp antrenat face față mai bine oricărei «provocări», și interioare, și din afară. Nu-ți poți propune să urci 2000 de metri dacă tu n-ai mai urcat nici măcar pe un deal. Poți, sigur, dar ajungi leșinat. Și mai ales în cazul unui serial TV, muntele ăsta îl urci de două-trei ori pe săptămână. Sigur, sunt și zile mai ușoare, dar și zile care te solicită mult. Eu am nevoie să mă simt pregătită, adică partea mea de muncă să fie făcută; dacă nu, e un coșmar și prefer să merg la lucru cu bucurie, nu cu nesiguranță suplimentară. Apoi, pe platou, sunt un actor ascultător, să zicem (râde).

Ai privit rolul Victoriei ca pe un «wild card». Ce ți-a adus acest personaj, dincolo de revenirea pe micile ecrane?

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Destăinuirea emoționantă a lui Teo Trandafir: „Dacă îl chem acum, vine fără să întrebe de ce”. Cine este singurul bărbat din showbiz pe care se bazează oricând

Aproape că nu aș vrea să spun cât de mult a însemnat. Suntem la jumătatea drumului, să zicem, și nu-mi vine să cred cât de repede a trecut anul ăsta. Cu anii conștientizezi cât de important e să muncești. Dacă mai ai și norocul să faci ce-ți place, ești salvat. Sincer, sper să nu sune exagerat, dar cumva mi-a redat un sens.

Cât de mult te-ai regăsit în Victoria, o femeie puternică, cu o viață aparent perfectă, dar măcinată de un regret profund? Ce trăsături de personalitate ai vrea să împrumuți de la personajul Victoria?

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Horoscop Urania: 5 zodii ajutate de Jupiter să adune bani și să rezolve probleme acute în luna iulie

Îmi vine să râd, că sunt cumva obligată să mă analizez și realizez că nu am mari legături cu Victoria. Ea are o firmă de evenimente, eu merg la evenimente „amenințată'. Glumesc, aș vrea să fim acceptați și ăștia cărora nu le place să iasă. Vin și momente când îmi e dor, desigur. Revenind, îmi plac forța și determinarea ei, latura socială și sociabilă. Îmi place la ea și ce nu-mi place: să iei viața așa cum vine și să încerci să te „reașezi'.

Cum a fost această vară pentru tine, în așteptarea celui de-al doilea sezon din „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN'? Muncă, distracție, plimbări, introspecție?

A fost o vară mai complicată, n-am mai plecat, au trecut zilele şi deja m-am întors pe set, dar e bine că încă mai e vară.

Spuneai că în echipa serialului nu sunt orgolii, că toți trag în aceeași direcție. Cum ți-ai dori să fie lumea teatrului și filmului românesc pentru generația fiului tău?

Oamenii fac diferența, da! În timp, reușești să te pliezi cumva, să amortizezi tensiunile, să simți pierderile inutile de energie; noi suntem acolo să ne facem treaba cât mai bine. Dacă e și o atmosferă frumoasă, asta e bonus, dar lucrurile trebuie să funcționeze oricum. Legat de cum mi-aș dori să fie lumea, e o proiecție inutilă. Lumea e așa cum e. Azi, cu un telefon și o echipă bună, poți face orice vrei să faci. Nu prea mai ai scuze. Există teatru și film independent. Sigur că nu e ușor, dar dacă meriți să fii în domeniul ăsta, ești!

VEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Mika a moștenit nu doar talentul artistic, ci și pofta de a construi ceva al lui. Cum e să-ți vezi copilul pornind pe propriul drum în lumea filmului?

Mika aș vrea să moștenească un corp și o minte sănătoase. În rest, aș vrea să facă ce-l împlinește pe el. N-aș vrea să-l laud, pentru fiecare părinte, copilul este lumea toată. Scrie bine, e creativ, e analitic și, în ciuda faptului că e foarte tânăr, plătește salarii (n.r. are 25 de ani). Asta mi se pare fantastic: să fii responsabil e mare lucru. Sunt recunoscătoare pentru el.

Dacă ai putea trimite o scrisoare către tine, cea de la 30 de ani, ce i-ai spune despre dragoste, despre carieră și despre bucuria de a fi mamă?

E ciudat că ai ales 30 de ani… Atunci a fost începutul unui alt drum. Nu cred că aș fi ascultat nimic. Aș fi citit și probabil aș fi spus „doamna asta bate câmpii' (râde). Ca exercițiu e interesant. Cum ar fi acum să primesc o pagină de la mine de 70 de ani… Cu Mika vorbeam zilele astea despre oamenii care te dezamăgesc și, paradoxal, dar de aici primești platoșa puternică. Ca să revin la scrisoare, nu sunt un om optimist, deci ceva pozitiv n-ar ajuta. Cam precipitată, deci „loviturile' viitoare m-ar fi panicat. Poate singurul sfat util ar fi fost „fă lucruri, nu aștepta să vină!'.

În viața ta personală există o minunată coincidență, pe care puține cupluri o trăiesc. Ce înseamnă pentru tine faptul că tu și Dan Chișu v-ați născut în aceeași zi și că viața v-a adus împreună?

Inițial am zis că semănăm, deși era evident cât suntem de diferiți. El are o determinare din care eu n-am nici 10%. A durat ceva până să ne decidem să încercăm. Acum cred că suntem mai mult complementari. Cred în destin și el a zis mai bine decât aș putea eu: a fost un timing bun.

Cum ai descrie relația voastră? Și care e cel mai surprinzător lucru pe care l-ai descoperit despre tine în această poveste de dragoste?

E complicată întrebarea. O relație este un parteneriat, pe lângă multe alte lucruri. Undeva, așteptările, munca, gusturile, preferințele, trebuie să conveargă, să păstrezi cumva admirația, toleranța, dăruirea de la începuturi. E complicat și nici nu cred că-s cea mai potrivită persoană să dea sfaturi. Nu știu ce face să rămână acel „mergem împreună până la capăt'. Poate să-ți construiești propriile reguli ar fi un sfat bun în relațiile personale.

Cât loc mai e, în viața ta, pentru spontaneitate, nebunie, decizii luate pe impuls? Sau ești o fire așezată, calculată?

Nimic din ce am planificat nu a ieșit și nici nu iese. Pandemia cred că a fost o lecție dură pentru toți. De atunci, parcă nimic nu mai e predictibil. În 2019 am avut o problemă administrativă și, cu bilete luate pentru SUA, eu nu am mai putut pleca. Dan trebuia să ajungă, a vrut să renunțe și, în câteva zile de căutare (băi, cum ar putea să-mi fie mai rău decât îmi e deja?), am decis să plec pe Camino, ca să nu rămân singură acasă și el să plece mai „liniștit'.

Nu știam mare lucru, nici măcar că sunt trei trasee care se pot face. L-am ales pe cel francez și, cu o noapte înainte, am schimbat cu cel de Nord. Abia în prima zi am realizat ce am făcut. Știam că e indicat ca rucsacul să nu depășească 10% din greutatea ta. Nu depășea, dar după primul traseu am abandonat jumătate din ce avea în el. Aia a fost o lecție bună apropo de ce te aștepți și ce primești, deși ești pregătit, nu ești. Privind înapoi, ignorând faptul că am fost inconștientă, a fost cea mai frumoasă călătorie a mea.

Cu promisiuni, plâns cu muci, râs ca proasta singură, dialoguri imaginare cu tata, piele arsă și la propriu, și la figurat, și revelația inutilității în viața mea a pantofilor cu toc. Nu-mi mai fac planuri de niciun fel. Și da, sunt, deși nu par, mai degrabă impulsivă și precipitată. Cu asta ultima e foarte greu de trăit.

În ce anume crezi cu adevărat când vine vorba de feminitate?

Chiar nu știu ce să răspund ca să fiu acceptată. Aș recomanda un serial, desigur, înainte sau după ce vă uitați la „Ana': The Gilded Age. El vorbește mai bine despre feminitate. Eu găsesc schizoid să ceri azi femeilor feminitate. E o viață egală, cu un plus de așteptări și sarcini pentru femei. Și tocuri. Ca să nu devenim prea implicați, că mă aprind ușor. Ca să răspund totuși: ar însemna căldură, afecțiune, înțelegere și anduranță.

Cum vezi echilibrul între vulnerabilitate și putere? Unde se așază cele două în viața ta de acum?

Cred că se poate pune egal. Ești vulnerabil în măsura în care ești puternic și puternic când rămâi om, deci vulnerabil. Dar cum nimic nu e constant, ele probabil pendulează de-a stânga și de-a dreapta fiecăruia dintre noi.

Ca mamă, actriță și femeie, ce simți că ai câștigat și ce ai lăsat în urmă?

Sunt ceva mai adaptabilă față de acum niște ani, poate și puțin mai înțeleaptă. De lăsat în urmă nu las nimic, car tot cu mine. Poate de asta îmi și place să merg, să fac picioare mai puternice. Lecțiile cele mai frumoase le am de la Mika. El clar e granița dintre înainte și după, e o binecuvântare să-l văd și să… aș fi zis „să-l am', dar nu cred că e așa. Mai potrivit ar fi „să fie'.

Dacă ai putea închide ochii și să vezi cum arată viața ta peste 10 ani, ce ai vrea să fie neschimbat și ce ți-ai dori să fie complet nou?

Cel mai mult îmi place la mine când am energie, deci dacă aș putea să-mi păstrez asta, ar fi ceva. Mi-ar plăcea să-mi fac meseria, să am oamenii de azi lângă mine. Nou? Să șteargă extremele. Utopic, știu.

Interviu publicat în revista AVANTAJE, numărul de septembrie 2025

Citește și: Actorul Andrei Coman, între tatuaje, familie și bijuterii cu suflet: Lupul cel rău, dar cu suflet bun' INTERVIU

Citește și: Povestea de viață a lui Mihail Pautov, medicul care face medicina „cool': „În afara jobului sunt tată, soț, prieten și uneori copil' INTERVIU

Citește și: Paul Ipate: Tata m-a convins că latura spirituală va fi mai importantă decât cea financiară' EXCLUSIV

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro