Alexia Eram, întâlnire surprinzătoare fără Mario Fresh

Alexia Eram și Mario Fresh și-au pus pe gânduri fanii și au dat de înțeles că nu mai formează un cuplu și s-au despărțit după o relație care a durat mai bine de patru ani. Fiica Andreei Esca este preocupată de proiectele sale, iar Mario Fresh a participat la noul sezon „Splash! Vedete la apă', fiind nevoit să filmeze în afara Bucureștiului.

Vara aceasta, cei doi tineri au fost văzuți extrem de rar împreună, Alexia Eram chiar petrecându-și timpul în compania mai multor prieteni, potrivit imaginilor postate de pe rețelele de socializare.

Fiica Andreei Esca menține legătura cu fanii săi și împărtășește cu aceștia foarte multe detalii din viața sa. La fel s-a întâmplat recent când pe fluxul de la Instastory a fost publicat un video tip boomerang în care apărea alături de… mama lui Mario Fresh.

Cele două s-au întâlnit în oraș, iar inițial, Claudia, mama cântărețului, a postat filmulețul, preluat mai apoi de Alexia Eram pe contul său. Aceasta este dovada clară a faptului că orice s-a întâmplat sau nu între cei doi tineri, relația cu părinții acestuia este una foarte bună.

În urmă cu ceva timp, Mario Fresh a mărturisit că ar vrea ca relația lor să treacă la un alt nivel, el avându-i ca model pe proprii săi părinți care s-au iubit din fragedă tinerețe.

„Da, eu așa am de gând. Eu am crescut într-o familie cu oameni care s-au iubit de tineri. Mama cu tata se cunosc de la 15 ani, la 18 s-au combinat, la 21 au conceput-o pe sora mea, iar la 24 pe mine.

Eu am văzut și am fost crescut numai în iubire. Asta am căutat și asta am avut și am de oferit. Cu Alexia mă înțeleg foarte bine pe planul ăsta. Am foarte multe de oferit', a declarat Mario Fresh.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete