Alexandra Stan explică motivul pentru care apare mereu extrem de sexy îmbrăcată: „Îmi doresc să nu mai conteze”

De-a lungul timpului, Alexandra Stan a reușit să iasă în evidență în multe moduri. Începând cu succesul magnific pe care îl are pe plan profesional, continuând cu imaginile în care apărea mai mult dezbrăcată și terminând cu perioada în care a declarat că a fost victimă a violenței domestice.

Alexandra Stan este una dintre vedetele de la noi din țară despre care presa a scris mult. Artista este mereu în atenția publicului și datorită activității sale în mediul online. De curând, cântăreața a lansat un nou album. Prezența sa a fost una extrem de incitantă pentru publicul aflat în sală.

Cântăreața a ajuns în locul unde urma să cânte purtând un trench negru, însă odată ajunsă pe scenă, toți cei prezenți au amuțit când au văzut-o. Ea avea dresuri plasă și un body cu multe pietre colorate extrem de sexy, acoperindu-i zona intimă într-o proporție mică. La un moment dat, jurnaliștii prezenți au întrebat-o de ce alege mereu ținute atât de îndrăznețe, iar aceasta s-a enervat și le-a sugerat să nu privescă din acest unghi o persoană, ci după munca depusă. Pe coperta albumului „Rainbows' apare complet goală.

„Este coperta albumului meu. Albumul ăsta mă reprezintă în totalitate, asta sunt eu Rainbows. Am avut curajul și puterea de a mă arăta așa în fața oamenilor, dar dincolo de această aparență stă un talent și o muncă de 12 ani, cu o echipă numeroasă. Îmi doresc să nu mai conteze imaginea și felul în care te prezinți fizic oamenilor, cât contează toată munca depusă.

Uită-te câți oameni au fost aici în seara asta! Cred că ar fi mai bine să schimbăm tonul întrebărilor! Să nu înțeleagă lumea că eu mă dezbrac așa… da, mă dezbrac la duș, în baie, cum se dezbracă toată lumea!', a declarat Alexandra Stan, pentru Click!.

Alexandra-Stan4SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 6

În urmă cu doi ani, Alexandra Stan a explicat în cadrul unei emisiuni TV motivul pentru care apare în unele fotografii goală.

„Eu, dacă nu sunt fericită, nu mă simt împlinită, îmi afectează creativitatea (…) dacă văd că sunt constrânsă, mi se pare că e o problemă, sunt un fel de cal sălbatic. Nu-mi place să fiu îmblânzită, aşa, foarte uşor', a declarat artista.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete