Actriţa Monica Ghiuţă a murit! S-a stins din viață la 79 de ani

Monica Ghiuță

Actriţa Monica Ghiuţă, cunoscută pentru roluri precum cele din Faimosul Paparazzo, Cocoşul decapitat, Triunghiul Morţii şi Filantropica, a murit la vârsta de 79 de ani.

A murit actriţa Monica Ghiuţă! Aceasta a fost cunoscută pentru roluri precum cele din Faimosul Paparazzo, Triunghiul Morţii şi Filantropica

„Monica Ghiuţă…foarte dragă mi-a fost dintotdeauna. Drum bun…o să-mi rămână în memorie ca o femeie superbă cu un păr minunat luuung, cu ochii ca o lamă de cuţit şi cu un râs din tot sufletul.

O actriţă minunată şi un om drag. Drum bun, Monica!”, a scris actriţa Oana Pellea, pe contul personal de Facebook, scrie Mediafax.

„Monica Ghiuța, s-a dus! Și ea?! Actorii mor tineri! Am văzut-o pentru prima oară pe scenă, la Teatrul Mic, (eram studentă), în spectacolul Pescărușul, al Cătălinei Buzoianu; unde interpreta o Polina Andreevna pe care nici azi n-am uitat-o.

Apoi am întâlnit-o la postul Acasă TV. Pot spune că a fost un coup de foudre între noi. Era atât de frumoasă, de generoasă, de veselă și părea mult mai tânăra decât vârsta ei.

Avea cei mai jucăuși și scânteietori ochi albaștri pe care i-am văzut vreodată. Datorită ei m-am simțit în perioada aceea mai puțin singură în lumea „sălbatică” a televiziunii.

«-Monica, ce zodie ești?

– Sunt leu!

-A, da? Trebuia să-mi imaginez. Și eu la fel.

-Atunci sigur ne vom înțelege!»”, a mai scris și actrița Simona Mihăescu pe contul personal de Facebook.

Născută pe 26 iulie 1940, în Câmpulung Moldovenesc, actriţa Monica Ghiuţă a avut o carieră bogată în teatru şi film.

După ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1964, la clasa profesorului George Mărutză, aceasta a jucat în filme precum Vremea zăpezilor (1966), Doi bărbaţi pentru o moarte (1969), Cu mîinile curate (1972), Tată de duminică (1975), Toamna bobocilor (1975), Iarna bobocilor (1977).

De asemenea, a apărut în filme precum Ştefan Luchian (1981), Raliul (1984), E pericoloso sporgersi (1993), Faimosul Paparazzo (1999), Triunghiul Morţii (1999), Filantropica (2002), Logodnicii din America (2007), Cocoşul decapitat (2008).

Timp de mai mulţi ani, actrița a apărut în rolul unei bunici într-o serie de reclame de-ale unui brand de ulei.

În 2015, a primit o nominalizare la premiile Gopo pentru rolul din filmul O poveste de dragoste, Lindenfeld, de Radu Gabrea.

Foto:

Citește și: 

Ultima poză cu actrița Florina Cercel. Chipul regretatei actrițe nu trăda nicio urmă de suferință

Virgil Ogășanu, despre ultimele zile din viața actriței Florina Cercel: Celor care veniseră să o vadă le-a spus să o lase în pace că vrea să plece

S-a aflat cauza decesului actorului Cameron Boyce! Tânărul avea doar 20 de ani

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete