A murit Catherine O’Hara, mama lui Kevin din Singur Acasă. Câți ani avea îndrăgita actriță
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/01/catherine-ohara-profimedia-6.jpg)
Catherine OHara, una dintre cele mai iubite figuri ale comediei internaționale, cunoscută publicului larg pentru rolurile sale din „Home Alone', „Best in Show' și „Schitts Creek', a murit la vârsta de 71 de ani, potrivit informațiilor apărute în presa internațională.
Actrița canadiană s-a stins din viață vineri, 30 ianuarie, vestea fiind confirmată de managerul său pentru revista People. TMZ a fost prima publicație care a relatat despre deces. Până în acest moment, cauza morții nu a fost făcută publică.
Cu o carieră care s-a întins pe mai bine de patru decenii, Catherine OHara a fost una dintre acele actrițe rare care au reușit să fie, în același timp, extrem de populare și profund respectate în industrie. În 2020, a câștigat un premiu Emmy pentru rolul din „Schitts Creek', o recunoaștere venită la aproape 40 de ani după primul său Emmy, obținut în 1982, pentru contribuțiile sale ca scenaristă la emisiunea de comedie „SCTV Network 90'.
Publicul și-o va aminti mereu și din filme precum „Beetlejuice', „For Your Consideration' sau „The Studio', însă rolul care i-a adus un nou val uriaș de popularitate a fost cel al excentricei Moira Rose din „Schitts Creek'. Personajul sofisticat, extravagant și irezistibil de amuzant a transformat-o într-o adevărată legendă comediei moderne, alături de Dan și Eugene Levy și Annie Murphy.
Catherine OHara lasă în urmă o carieră strălucitoare, zeci de personaje memorabile și generații întregi de fani care au crescut cu umorul, eleganța și energia ei inconfundabilă. Și ne lasă amintirea serilor petrecute în fața televizoarelor, la PRO TV, savurând fiecare replică din „Singur acasă”, chiar dacă l-am văzut de atâtea ori. Era ritualul de Crăciun, iar românii îl adorau, dovadă fiind și audiențele colosale.
Pe 6 decembrie 2025, filmul „Singur acasă' a avut o medie de audienţă de 1,9 milioane de români în fiecare minut. Cota de piaţă: peste 25, ceea ce înseamnă că peste un sfert din românii care aveau televizoarele deschise se uitau la filmul de pe Pro TV. FOTOGRAFII: PROFIMEDIA
Prietenia cu Macaulay Culkin, una dintre cele mai frumoase legături din viața ei
Deja consacrată înainte de „Singur acasă', Catherine OHara a rămas pentru milioane de fani „mama lui Kevin', rolul care i-a adus o popularitate globală. Prietenia ei cu Macaulay Culkin a rămas puternică până la final, iar actrița a fost alături de el inclusiv la ceremonia primirii stelei de pe Walk of Fame, într-un moment extrem de emoționant.
De-a lungul anilor, a continuat să fascineze publicul cu roluri memorabile, atât în filmele lui Christopher Guest, cât și în animații precum „The Nightmare Before Christmas', „Elemental' sau „The Wild Robot', dovedind o versatilitate rară și o energie care nu părea să se stingă niciodată.
În ultimii ani, Catherine OHara a avut apariții notabile în „The Last of Us' și „The Studio', primind noi nominalizări la Emmy și demonstrând că talentul ei a rămas la fel de puternic până în ultima perioadă a vieții.
În plan personal, a fost căsătorită cu designerul Bo Welch din 1992 și a avut doi fii, Matthew și Luke. Recent, îi surprinsese pe fani cu o transformare spectaculoasă, după o scădere semnificativă în greutate, apărând în public mai radioasă ca niciodată (foto jos).
Catherine OHara, ultima apariție publică
Catherine OHara rămâne în memoria publicului ca o actriță elegantă, caldă și profund autentică, cu un umor inconfundabil și o carieră care a traversat generații. O prezență care a adus zâmbete, emoție și un farmec aparte într-o lume care va fi, de acum, puțin mai săracă fără ea.
OHara a fost fotografiată ultima dată la cea de-a 77-a ediție a Premiilor Primetime Emmy și la petrecerile de după gală, desfășurate în Los Angeles, pe 14 septembrie 2025. Actrița a participat la eveniment alături de soțul ei, Bo Welch, cu care era căsătorită de mulți ani, și a avut o seară specială, fiind nominalizată de două ori: la categoria „Outstanding Guest Actress in a Drama Series' pentru rolul din „The Last of Us' și la „Outstanding Supporting Actress in a Comedy Series' pentru „The Studio'.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_0c2bea1bf5652e8b31b79b1ee41b63e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/12/alexia-andreea-esca-si-aris-eram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/08/mircea-badea-si-carmen-bruma.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/test/carmina-varciu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-esca-la-cannes-scaled.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/adela-marculescu-albnegru-1.png)