Emil Mitrache, Americanu’ din „La bloc”, viața după operația care l-a salvat! Cu ce se ocupă în prezent. S-a reinventat total!
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/11/americanu-prezent.jpg)
Emil Mitrache, pe care toată lumea îl știe drept „Americanu' din îndrăgitul serial „La Bloc', a lăsat de mult în urmă platourile de filmare. Dincolo de zâmbetul și energia pe care le transmitea pe micul ecran, viața lui a fost marcată de un moment de cotitură în perioada pandemiei, când a fost la un pas de o tragedie. În plus, s-a reorientat profesional de mai multe ori, renunțând la actorie.
Fără exagerare, se poate spune că viața lui s-a schimbat complet în pandemie. Nu-l supăra nimic din punct de vedere al sănătății, dar soția lui a fost cea care a insistat să-și facă analizele. Un control de rutină, în urma căruia medicii au descoperit un anevrism de aortă, o afecțiune extrem de periculoasă care se dezvoltă în tăcere. Fără intervenția rapidă, lucrurile se puteau sfârși tragic. Operația a fost una complicată și a durat opt ore.
Invitat în emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu', Emil Mitrache a povestit cum a decurs acea perioadă:
„Viața e un fir de ață! Norocul a fost că a fost descoperit la timp, am avut o dilatare de aortă, care nu te doare decât în ultima clipă. Eram în pandemie, nu mă durea nimic. Stăteam acasă, nu făceam efort mare. Soția m-a trimis la analize și am mers ca să scap de gura ei. Și atunci am descoperit.
Nu am realizat cât de mare era pericolul, a crescut foarte repede, s-a dilatat. Mi-a cam vâjâit glonțul pe la ureche', a povestit Emil Mitrache, conform Wowbiz.
Nici nu avea bani de operație. Cât a costat intervenția
Pe lângă frica prin care a trecut, a apărut și problema banilor. O astfel de intervenție la o clinică privată costa enorm, iar artistul nu avea această sumă la dispoziție. Un prieten apropiat i-a sărit însă în ajutor și a achitat integral costurile spitalizării. A fost norocul lui!
„A costat 12.000 de euro. Mi-au zis prieteni din SUA că în State e peste 100 de mii de dolari. Nu am avut bani, m-a ajutat un prieten căruia îi datorez viața. A durat 8 ore operația și după 5 zile am plecat acasă. Tratamentul îl iau toată viața, pentru că am și o valvă metalică. Valva aortică era făcută praf de la dilatare și mi s-a pus o valvă metalică', a dezvăluit fostul actor, acum în vârstă de 61 de ani.
CONȚINUT VIDEO AVANTAJE
A schimbat job după job. Cu ce se ocupă în prezent
După ce a ieșit din lumea televiziunii, Emil Mitrache nu a stat degeaba. A încercat mai multe meserii, iar în ultimii ani s-a recalificat și a devenit ghid turistic pentru străinii care vizitează România. Asta, după ce anterior fusese taximetrist.
„Am fost în asigurări, am fost mediator. Am făcut toate ocupațiile. Toate implică comunicare cu alți oameni. Acum m-am făcut ghid, alte examene. Am început din 2018, a fost o mică pauză cu pandemia. Am făcut școală, cu autorizație, sunt acreditat. Doar cu turiști care vin în România. Vorbesc engleză', a adăugat acesta.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/11/cristina-batlan-si-sotul-ei-e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/11/paula-chirila-si-logodnicul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_196cd2800136d61734daa56c2cea7e93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/11/delia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/05/andreea-tonciu-sot-daniel-niculescu-9.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/daciana-sarbu.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/11/cine-este-sotia-lui-ludovic-orban.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/11/baiaram-cu-tatal-sau.jpg)