A apărut revista AVANTAJE ediția martie 2025

Nu mai vorbim despre astenie. Chestiunea cu astenia de primăvară s-a tranșat în anii trecuți, astăzi nici nu mai poate fi vorba despre așa ceva. Avem astenie oricând și în orice perioadă a anului. Poate fi astenie de weekend, matinală, de după video-call-uri, astenie de după vacanță, de după sărbători, de după sex. Mai mereu suntem astenici, dar ne concentrăm întreaga ființă să ne ascundem tulburarea. Astenia face parte din viața noastră, nu mai este apanajul primăverii și nu mai vine odată cu zambilele. Asta ar fi, să zicem, vestea nasoală. Vestea bună e că ne-am împrietenit cu ea, face parte din viața noastră, am asimilat-o. Ne comportăm afectat și dăm însemnătate tuturor prostiilor, dezbatem cu greutate subiecte ușoare și părem mereu că facem calcule sau avem aerul unor cercetători în fizică nucleară. Suntem astenici, atât.

În ediția de față când am adus în discuție problema iubirii, mi-a plăcut mult ce-a spus Andrei Ursu în interviul pe care ni l-a acordat cu seriozitate și bun simț (pag. 45 ): „Iubirea este un proces continuu, o negociere fără oprire.' Pare tânăr, mă și mir că s-a prins atât de devreme.

Pe de altă parte, un parapsiholog, Dr. Argeșan, (pag. 57 ) ne liniștește și ne așază la locurile noastre: „Viața e un joc, știi să-l joci, câstigi, nu știi, suferi.' Punct. Aici ne cam doare o rană terfelită de toate asteniile pământului. Pentru că am venit pe lume fără instrucțiuni de folosire a sufletului în deplină siguranță și ne-am pierdut pe noi în încercarea de a-i iubi sau a-i înțelege pe alții. De unde era să știm că totul e un joc și de ce în ultimul timp nimeni nu-i mai respectă regulile? Apropo de reguli, fizionomistul Ciprian Cucu ne spune la pag. 29 că noi suntem media celor 5 oameni alături de care ne petrecem timpul. Asta poate fi dură pentru unii dintre noi. Nu toți suntem înconjurați de oamenii potriviți. Pentru unii, oamenii din jur sunt precum liftul, fie te duc în jos, fie în sus… iar unele prietenii, vezi pag. 53, te țin pe loc și te împiedică să evoluezi. Sau te păcălesc cu aceleași glume adolescentine pe care le-ați rostogolit de-a lungul anilor. La final am lăsat cireașa: bărbații se cuceresc diferit. Semnele zodiacale te ajută să știi cum îl seduci în funcție de zodia lui (pag. 61 ). E simplu, îi afli zodia, citești articolul și bărbatul dorit e al tău. Nu e viața un joc?!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Revista