3 expresii care îi fac rău copilului. Nu ar trebui să le folosești în prezența lui!

3 expresii care îi fac rău copilului

Felul în care comunicăm cu cei mici are un rol foarte important în dezvoltarea lor. Dacă anumite cuvinte îl pot face pe copil să capete încredere în sine, există 3 expresii care îi fac rău copilului și pe care niciun părinte nu ar trebui să le folosească. 

Specialiștii spun că modul de adresare și comportamentul pe care părinții îl au în relația cu copilul pot avea un impact puternic asupra dezvoltării comportamentale a acestuia.

3 expresii care îi fac rău copilului

Poate că le-ai folosit până acum, dar fără să îți dai seama că îi fac rău copilului. Psihologul Lenke Iuhoș spune că există 3 expresii pe care părinții obișnuiesc să le folosească și care îi afectează pe copii, influențându-i chiar și după ce au devenit adulți. Astfel, dacă se află în vocabularul tău, încearcă să nu le mai folosești în prezența celor mici.

1. Nu faci nimic cum trebuie!

Folosind frecvent această expresie, copilul va trăi și se va dezvolta cu ideea că nu poate realiza lucrurile corect, se va simți mereu vinovat, iar inițiativa și creativitatea lui vor fi inhibate. Chiar dacă fac greșeli, cei mici nu ar trebui judecați. În mintea lor trebuie să existe ideea că a greși este ceva perfect normal și că micile erori fac parte din procesul de dezvoltare și învățare.

2. Nu mai urla! Ridică-te imediat de pe jos!

La vârste fragede, copiii nu știu să își controleze emoțiile, iar părinții sunt cei care trebuie să se ocupe de acest aspect.

“Copilul trebuie învățat să-și cunoască emoțiile, să și le înțeleagă și să le poată gestiona în moduri sănătoase pentru el și pentru cei din jur. Când copiii au crize de nervi, aceștia nu sunt suficienți de maturi încât să știe cum trebuie să le gestioneze mai bine, iar în loc să țipăm la ei și să escaladăm cearta, am putea să folosim mai des expresii de genul: “Este normal să ai emoții negative/rele, hai să vedem cum le putem transforma împreună în emoții pozitive/plăcute!”. Astfel, copiii vor învăța mai repede cum să le accepte și cum să răspundă adecvat atunci când le vor recunoaște ca parte integrantă din dezvoltarea lor”, a explicat psihologul Lenke Iuhoș.

3. Nu te mai saturi, mereu vrei și vrei!

Atunci când îți doresc mai mult, părinții au tendința de a le reproșa acest lucru celor mici, fără să realizeze că acest gest îi poate împiedica pe copii ca odată ajunși la maturitate să renunțe la dorința de a-și dori mai mult de la ei și de la viață. Deși trebuie să facă diferența între lăcomie și generozitate, copiii trebuie educați să își exprime liber dorințele și să nu renunțe la ele.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Cum încurajezi independența copilului?

Copilul tău petrece mai mult de 2 ore pe zi în fața unui ecran luminos? Uite cu ce probleme de sănătate se poate confrunta

O profesoară și-a obligat eleva să se tundă în fața colegilor

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie