O romanca la Polul Sud

Fără categorie

Florica Toparceanu este, intai de toate, un biolog renumit. Ii place atat de mult cercetarea, incat a indraznit, la cei 46 de ani ai sai, sa ia parte la o aventura uluitoare pentru o femeie: sa locuiasca o vreme in Antarctica…

Cat e risc nebunesc in pasiunea ei si cat e stiinta? Cat e calcul si cat e hazard si ce calitati iti trebuie ca sa faci asta? Dar mai ales cum impaca o femeie cariera ei stiintifica cu regulile de fier ale traiului vreme de luni de zile pe calota de gheata a lumii?

Am intalnit-o pe Florica Toparceanu "la lucru", in laboratoarele Institutului de Virusologie al Academiei Romane, un loc cuminte, asezat, "invelit" de liniste academica si inconjurat de microscoape, pipete si balante electronice. In lumina cruda a diminetii, tacerea din incapere are parca o consistenta aproape materiala. Mesele din laborator, albe, uriase, imbracate in faianta si randurile de flacoane ordonate aproape militareste, apoi cutiutele plate pline cu un gel colorat (albastru, portocaliu, verde, ciclamen) iti dau o senzatie de decor aranjat, cumva ireal. Femeia – blonda si eleganta, imbracata intr-o bluza alba, scrobita – ridica cu grija flaconul gros de cristal si il priveste in lumina. Gesturile ei sunt calme, ample, rotunjite si totusi precise, aproape taioase, ca de chirurg. Inauntru, gelul de un galben-greu, curat si translucid sclipeste ciudat in soare. Palpita cumva, de parca acolo s-ar afla un organism viu, care respira si simte cu propriile-i puteri. De fapt, aflu ca asta si este. O proba de microorganisme recoltata si adusa din expeditia antarctica a Floricai. Un fel de casa pentru niste fiinte microscopice ajunse aici din lumea inghetata aflata la capatul Pamantului.

Surprinzator, intreaga coasta antartica, unde se afla si statia romaneasca "Law-Racovita", este strapunsa de pesteri de gheata si dantelata de lacuri cu apa de ghetari.

Prima statie romaneasca
Marturisesc ca inainte sa o cunosc pe doamna doctor in biologie (sau ar trebui sa-i spun doamna explorator, fiindca este prima romanca care a pus piciorul pe pamantul inghetat al Polului Sud), credeam ca acolo, pe calota de gheata, antarctica, esti doar tu, pustiul sticlos din jur si pinguinii cu care, dupa cateva luni de locuit acolo, incepi sa vorbesti ore in sir. Surprinzator, aflu ca, de fapt, banchizele de gheata din Antarctica sunt un fel de promenada, unde intalnesti toate natiile Terrei: australieni – cei de la care Fundatia "Antarctica" a lui Teodor Negoita a primit in dar statia de cercetari "Law-Racovita" devenita acum pamant romanesc -, rusi, chinezi (care au o baza polara cat un oras mai mic), americani, englezi…

Ce sa caute toti acestia taman la capatul lumii? Cei mai multi cauta tocmai "chestiile" acelea pe care le studiaza si Florica si care nu se vad cu ochiul liber. Microorganisme. Pare teribil de neinteresant, nu? Sa bati mii de mile pana acolo pentru atata lucru? Si asta, pe un frig de-ngheata apele si nu se mai topesc de mii de ani. Ei bine, da! Putini stiu, si poate ca autoritatile romanesti ar trebui sa inteleaga si ele acest lucru, ca micile organisme sunt de fapt aur curat si ca pot sa faca un mare bine omenirii. De pilda, doar in materie de medicamente compania internationala biotehnologica "Genencor" a obtinut in 1999 un profit de 300 miliarde dolari din medicamentele produse cu microorganisme antarctice. Parca nu mai pare asa neinteresant, nu?

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din