Miastenia Gravis, boala „invizibilă“

Alina Savu povestește despre diagnosticul de Miastenia Gravis și despre modul în care, de la o carte, și-a recompus viața, pagină cu pagină.

Miastenia Gravis, boala invizibila

Alina Savu a depasit diagnosticul de Miastenia Gravis

În septembrie 2014 mă aflam în curtea casei mele: abia mai puteam să mă mişc şi să respir! Mă aflam la 2-3 luni distanţă de un cumplit accident rutier pe care îl avusesem, în urma căruia îmi  fracturasem braţul drept şi aveam tijă metalică cu 12 şuruburi. Mâna dreaptă nu o puteam nici mişca
şi nici folosi! Toate acestea se adăugau faptului că eram bolnavă de miastenia gravis (o boală rară autoimună) de 8 ani de zile şi că mă simţeam extrem de rău, deşi luam cortizon în doze mari de ceva timp. Atunci, în curtea casei mele, uitându-mă la toate realizările materiale care mă înconjurau (şi care nu îmi dădeau nici o satisfacţie), simţeam că nu mai am mult de trăit!

Voiam să-mi schimb viața radical

De 3-4 ani voiam să fac acest lucru, dar nu aveam curajul şi puterea de a-l duce la capăt. Întâmplător sau nu, a doua zi am primit de la unchiul meu un email ce conţinea cartea “Spune-mi unde te doare“, scrisă de Michael Odoul. Pe mine mă dureau multe! Mă durea mâna, mă dureau picioarele, mă dureau articulaţiile, mă durea umărul, mă durea spatele, dar cel mai tare mă durea sufletul! Ştiam că există o relaţie strânsă  între corp şi spirit, că durerile corpului sunt prin referire la rănile sufletului  şi că există o legătură între manifestările fizice, simptome, boli sau accidente şi ceea ce se petrece cu noi şi în noi. Era exact ceea ce se întâmpla cu mine şi cu viaţa mea la acel moment: tensiune, dificultatea de a acţiona şi de a alege, dorinţa de a face ceva pentru a-mi controla propria viaţă.

Ce-am făcut?

În primul rând trebuia să îmi revin din punct de vedere fizic. Am început să iau vitamine (vitamina C, A, E, D3 ), am început să beau zilnic sucul de la o lămâie, să am o alimentaţie cât mai bogată în vitamine alegând să consum cât mai multe fructe şi legume. Şi încet, am observat că mă simt din ce în ce mai bine şi astfel am scăzut doza de cortizon până când l-am eliminat definitiv. Între timp, am avut şansa de a face un curs de dezvoltare personală cu Dr Menis Yousry, care mi-a schimbat viaţa. După un moment în care Dr Menis ne-a pus să ne gândim în tăcere la noi înşine şi la copilăria noastră am izbucnit în plâns şi am spus ”Alina, te iert!“ M-am iertat şi am pornit mai departe!

Am început să capăt mai multă încredere

Puneam mult mai mult preţ pe mine, îmi acordam tot mai mult timp mie însumi, mă preocupa mult mai mult felul în care mă îmbrăcam. Deja spuneam fără nici o urmă de ruşine că sunt bolnavă, îmi acceptasem boala. Iar acum, în septembrie 2016, zâmbesc şi râd din ce în ce mai des, mă bucur de o viaţă socială mult mai activă, mă întâlnesc mai des cu prietenii, merg la teatru (nu mai fusesem de 9 ani  din lipsă de timp). Ajutându-mă  mai mult pe mine am căpătat puterea de a ajuta şi pe cei din jurul meu, implicându-mă în mod constant ca şi voluntar în diverse campanii şi acţiuni. Iar voluntariatul  îmi oferă o mare satisfacţie sufletească!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate