Vlăduța Lupău este soția unui celebru bărbat din România
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2021/03/Vladuta-Lupau-adi.jpg)
Una dintre tinerele voci care cântă muzică populară este Vlăduța Lupău. Artista este extrem de activă pe rețelele de socializare și este în permanență în legătură cu fanii săi.
Pe lângă cariera muzicală, Vlăduța a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Cu o sinceritate ieșită din comun, Vlăduța a oferit de-a lungul timpului o sumedenie de detalii din viața sa, însă nu mulți știu că tânăra de 30 de ani este căsătorită din 2019 cu un bărbat la fel de celebru ca ea.
Este vorba de Adrian Rus care a fost portar la U Cluj și la CFR Cluj, dar în urmă cu un an de zile a renunțat la fotbal. Tatăl său este Toma Rus, fostul chestor de poliție, secretar de stat în cadrul MAI. De asemenea, fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj până în anul 2006.
Motivul pentru care a renunțat soțul Vlăduței la fotbal a fost faptul că era de o bună perioadă de timp pe banca de rezervă, iar acest statut nu-l mai mulțumea. Mai mult decât atât, îi place viața de familie și își dorea să stea acasă cu familia.
„Așa am simțit eu atunci, am vrut să renunț la fotbal. Inițial n-am vrut să renunț definitiv. Am vrut doar să plec de la CFR pentru că nu mai eram mulțumit de statutul de rezervă, iar uneori eram în afara lotului. Eu am tot ce-mi trebuie, am o familie frumoasă, îmi doream foarte mult să joc. Am progresat până la un anumit nivel, dar dacă nu jucam era foarte greu să mai progresez. Pentru postul de portar chiar sunt tânăr.
Un portar cu experiență e la 31-32 de ani. După ce am plecat de la CFR au fost foarte puține echipe care s-au interesat de mine pentru că toată lumea a crezut că am renunțat definitiv. Apoi au apărut toate ofertele într-o săptămână, dar nu s-au concretizat. După aceea n-am mai vrut eu pentru că m-am obișnuit acasă cu familia. Sunt mult mai liniștit, când eram la CFR eram foarte, foarte stresat, nimic nu-mi convenea. Mi-a fost greu! Și acum îmi e foarte dor de fotbal. Încă văd mulți prieteni care joacă, dar sunt fericit că sunt bine.
Cred că nimeni de lângă mine nu mi-a zis că e o decizie bună de a renunța. De la soția mea până la fratele meu, familia mea, toți prietenii nu m-au încurajat să renunț. Eu am muncit foarte mult ca să ajung la CFR. Eu n-am ajuns acolo prin relații. Eu prima dată am ajuns la echipa a doua a celor de la CFR de la Universitatea Cluj.
După care am fost luat în cantonament de Dan Petrescu și mi s-a spus că se va lua o hotărâre în privința mea dacă voi fi luat la prima echipă. După primul antrenament de la Brașov domnul Petrescu mi-a spus că e mulțumit de mine și mi-a zis că o să mă ia și în cantonamentul din Slovenia. De atunci am rămas la prima echipă', a mărturisit Adrian Rus pentru Prosport.
Cerere în căsătorie cu Poliția
Vlăduța Lupău Maria, cum scrie în buletin, l-a cunoscut pe Adrian Rus la un eveniment unde aceasta era invitată pentru a cânta. După o perioadă în care au fost iubiți, aceasta a fost cerută în căsătorie într-un mod inedit. Fostul fotbalist i-a cerut ajutor tatălui său, astfel că a făcut un scenariu în care a fost implicată poliția.
„L-am cunoscut la o cântare. Un profesor de-al meu avea un eveniment la un lac, tatăl lui era acolo, eu cântam, iar la un moment dat a venit și el. Cînd m-a cerut de soție a făcut un scenariu cu poliția. Tatăl lui a fost în Poliție, așa a putut aranja surpriza, astfel încât sî fiu chiar surprinsă. El joacă fotbal la CFR Cluj. Îmi doresc un copil, deși știu că o să fie foarte greu când o să avem un copil, la ce program am eu. Am noroc de faptul că am părinții lângă mine și mă vor ajuta. Îmi place cel mai mult la el că mă iubește', declara acum ceva timp Vlăduța Lupău.
Foto: Instagram