Vladimir Găitan, discurs cutremurător – “Simt că sfârşitul îmi e aproape”

vladimir gaitan, discurs emotionant

Sâmbătă, Teatrul de Comedie din Bucureşti a împlinit 58 de ani. Cu acestă ocazie, marii actori ai României s-au întâlnit şi au sărbătorit. Printre cei prezenți s-a numărat și îndrăgitul actor Vladimir Găitan.

Vladimir Găitan: “Simt că sfârşitul îmi e aproape”

Cu aceast prilej, Vladimir Găitan, unul dintre cei mai mari actori români a ținut un discurs care a reușit să-i sensibilizeze pe cei prezenți la eveniment.

„Simt că sfârşitul îmi e aproape, de aceea nu vreau să ratez aniversarea teatrului, un eveniment de o asemenea anvergură. Iubesc acest teatru şi am fost ani de zile pe scena lui. Mă bucur că aici joacă şi fiica mea. Când am debutat a fost angajat şi un pompier, care la o primă repetiţie s-a urcat pe scenă şi i-a luat ţigara din gură unui coleg. A fost imediat dat afară că a îndrăznit aşa ceva. Mă bucur că am jucat ani de zile în piese importante pe scena teatrului şi că nu am fost uitat', a mărturisit Vladimir Găitan, potrivit Click!.

De peste 30 de ani, Vladimir Găitan se luptă de ani buni cu o formă rară de cancer care îi afectează sângele.

“După analize s-a descoperit că am o formă de cancer de sânge şi mi s-au mai dat 10 ani de trăit. Dar uite că au trecut 27 de ani de atunci şi sunt încă în viaţă. M-am menajat şi am încercat să nu mai fac sport, să stau cuminte. În tinereţe am fost de două ori în străinătate, pentru tratament. Acum fac unul la Fundeni şi ţin să le mulţumesc celor de acolo. Sunt bine îngrijit, sunt doctori profesionişti. Soţia mă susţine, ea îmi aminteşte mereu să iau pastilele. Tratamentul e însă unul costisitor: “În urmă cu cinci ani (în 2009 –n.r.) am ieşit la pensie, primesc 1.300 lei, dar, cum aproape pe toţi îi dau pe pastile, trebuie să urc în continuare pe scenă, pentru un ban în plus”, mărturiseaVladimir Găitan în urmă cu ceva timp.

Pe data de 2 februarie, Vladimir Găitan va împlini vârsta de 72 de ani.

 

Iulia Sandu

Foto: libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Vedete-Personalitati