Vin Diesel, în genunchi în fața Alinei Pușcău. Ce s-a întâmplat în casa din Los Angeles a actorului. „Ai luat-o razna? Nu spunea nimic”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Alina Pușcău și Vin Diesel s-au cunoscut la Paris, pe vremea când modelul avea doar 17 ani, iar 6 ani mai târziu, vedeta s-a mutat în Los Angeles și a început o relație cu actorul. Aceștia au locuit împreună o vreme, însă din păcate, în cele din urmă au luat-o pe drumuri separate, motivul fiind acela că Alina nu își dorea să se căsătorească.

„El voia să aibă familie, copii, eu aveam 23 de ani, eram prea mică şi nu mă gândeam să mă căsătoresc şi să fac copii, chiar dacă era vorba de Vin Diesel. Mi-a spus de la început că vrea copii.

În Los Angeles locuiam împreună, în casa lui, dar eu călătoream foarte mult. Era şi puţin gelos, pentru că nu puteam sta împreună foarte mult timp, eu fiind mereu pe drumuri, a spus fotomodelul.

Recent, fotomodelul internațional a rememorat momentul în care Vin Diesel s-a pus în genunchi în fața ei și a cerut-o de nevastă. Alina Pușcău a mărturisit că – dincolo de vacanțele, cadourile și poftele pe care i le făcea, ea avea nevoie ca acesta să își exprime dragostea, ceea ce nu s-a întâmplat.

Alina Pușcău are 41 de aniSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 11)

„M-am gândit că el (n.r Vin Diesel) m-a iubit foarte mult. S-a pus și în genunchi să îmi spună că vrea copil cu mine. I-am zis: „Ridică-te, Doamne, cum să stai în genunchi? Ai luat-o razna?'. Nu știu, nu eram pregătită.

El nu credea în căsătorie. Voia copii, dar nu credea într-o poveste de dragoste. Eu m-am visat ca o prințesă într-o poveste de dragoste, în drum spre altar. Nu l-am convins. Nu-mi spunea nimic de genul «Alina, țin la tine, te iubesc!». Vin Diesel îmi făcea poftele, servicii, mă ducea în vacanțe… Îmi spunea doar «Thinking of you» (n.red. – Mă gândesc la tine). Ce naiba e asta?! Mereu îmi scria asta. E greu să spui acel cuvânt, dragoste, și să-l simți.

Nu mi-a arătat sentimentele. Nu spunea nimic. Acesta este tiparul familiar pe care l-am văzut, știi că sunt 5 limbaje ale iubirii. Mă ducea în vacanțe, dar niciodată nu îmi spunea că mă iubește. Eu am nevoie de vorbe, să mi se spună, să verbalizeze ceea ce simte', a spus Alina Pușcău, potrivit Cancan.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro