Victor Pițurcă, primele declarații despre Edan, băiatul lui și al Vicăi Blochina. Fiul locuiește la el: „A făcut și el 18 ani, dar este foarte greu”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Victor Pițurcă, fostul selecționer al echipei de fotbal a României, a ales să își dedice viața familiei. La 69 de ani, el se bucură de timpul petrecut alături de soția sa, Maria, de cei doi copii ai lor, Alexandru și Claudia, dar și de Edan, băiatul său din relația cu Vica Blochina.

În prezent, fostul selecționer preferă liniștea și se concentrează pe momentele petrecute împreună chiar și cu nepoții, pe care îi răsfață la fiecare vizită.

O viață liniștită în sânul familiei

Pițurcă recunoaște că uneori mamele copiilor îl mustră pentru că le îndeplinește toate dorințele celor mici, însă legătura dintre el și nepoți este una foarte strânsă. „Am renunțat să mai antrenez echipă în România. Am vrut să stau liniștit cu familia mea, cu nepoții mei, era foarte important pentru mine acest lucru. Le acord nepoților absolut tot timpul liber pe care îl am.

Când am nepoții și când vin la mine, stau numai cu ei, iar ei, de asemenea, își doresc să stea numai cu mine. Le fac absolut toate poftele, chiar mai sunt certat de mămicile lor, îmi spun: Nu, nu, nu le mai faceți toate poftele', a declarat Victor Pițurcă pentru Spynews.ro.

El spune că, odată cu trecerea anilor, a atins un nivel diferit de maturitate și admite că nu a fost suficient de prezent în copilăria propriilor copii, din cauza programului încărcat de fotbalist. În schimb, nepoții au avut parte de atenția sa constantă. „Am ajuns la un grad de maturitate, în primul rând. Lângă copiii mei am stat foarte puțin, când au crescut. Eram fotbalist, eram numai în cantonamente… Nepoții, în schimb, au crescut cu mine. Sunt mai privilegiați', a mai spus antrenorul.

Relația cu Edan și provocările educației de astăzi

Fostul antrenor a explicat că nu a fost niciodată un tată autoritar, dar a pus mereu accent pe responsabilitățile copiilor. Totuși, admite că generația actuală se confruntă cu obstacole suplimentare, cauzate de accesul facil la tehnologie. „Nu, chiar nu. Probabil se simțeau și mai liberi atunci când nu eram. Cu toate că nu aveam timp nici să îi cert. Nu am fost un tată dur, dar trebuia să facă ceea ce aveau de făcut, mă refer la copiii mei. Astăzi, e mai greu. Este Edan, care a făcut și el 18 ani, dar este foarte greu.

În ziua de astăzi s-au schimbat toate regulile, atracția telefonului, tabletei, televizoarelor s.a.', a adăugat el.

Vica Blochina și EdanSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Victor Pițurcă a povestit și despre Noah, fiul lui Alexandru și al Cristinei Ich, care obișnuiește să folosească telefonul, chiar dacă părinții nu îi permit. Bunicul recunoaște că îl răsfață ori de câte ori vine în vizită. „Noah, fiul lui Alex și al Cristinei, umblă pe telefon… dar nu are voie. Când vine la mine, foarte puțin, așa câte o jumătate de oră… sau mai mult… știu părinții. Când vine la bunicul, îi fac toate poftele', a mai declarat Victor Pițurcă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete