Unde s-a angajat Vero Căliman, după ce a renunțat la Gașca Zurli. Lucrează tot cu copii: „Este menirea mea”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/10/fetita-zurli-vero-caliman-4.jpg)
Vero Căliman, cunoscuta drept Fetiță Zurli, își continuă cariera într-o nouă poziție tot într-un domeniu în care lucrează cu copiii.
Vero Căliman, celebră pentru rolul său de Fetița Zurli, a făcut o schimbare radicală în cariera sa, și a decis să își continue parcursul în lumea showbiz-ului, dar dintr-o altă poziție. După ce a trecut peste despărțirea de fondatoarea Găștii Zurli, Mirela Retegan, Vero Căliman a ales să își dedice pasiunea pentru teatru altor proiecte.
Astfel, Fetița Zurli devine acum Director Artistic Programe pentru Copii la Școala de Teatru Qfeel, unde își propune să își aducă contribuția la dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor. După ce a petrecut 10 ani în cadrul Găștii Zurli, Vero Căliman a decis să se alăture unei companii de teatru care pune accentul pe cultivarea creativității și dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor.
În noul său rol, Fetița Zurli se va concentra pe folosirea jocurilor, improvizației și tehnicilor din teatru pentru a ajuta copiii să își descopere și să își exprime creativitatea. Ea consideră că aceste activități sunt esențiale în pregătirea copiilor pentru viitor și în dezvoltarea abilităților lor sociale și emoționale.
„Este o bucurie să mă alătur echipei Școlii de Teatru Qfeel și să contribui la dezvoltarea potențialului creativ al copiilor prin intermediul artei teatrale. Simt că este menirea mea să transmit mai departe din tot ce am acumulat până în prezent, iar conexiunea cu copiii nu o voi pierde niciodată. Le sunt alături în continuare!', a declarat Vero Căliman.
Schimbarea de direcție în cariera sa marchează un nou început pentru Vero Căliman, care își propune să continue să inspire și să influențeze pozitiv viața copiilor prin intermediul artei și al teatrului.
Fetița Zurli, declarații neașteptate după ce a plecat din „Gașca Zurli'
Veronica Căliman a intrat în rolul Fetiței Zurli de la Gașca Zurli acum mai bine de 15 ani. A bucurat o mulțime de copii, însă acum a decis să se retragă din proiectul de succes.
După marele anunț, actrița s-a confruntat cu o situație neașteptată, despre care a povestit în mediul online: „Mi s-a spus că lumea nu este interesată de Vero Căliman și m-a rănit profund. De ce? Pentru că, în adâncul meu, fetița s-a simțit întotdeauna nedorită și atunci, am trăit în frică.
Dacă nu voi mai fi fetița care până la urmă și-a câștigat locul, cine voi fi eu? Faptul că ea a reușit să obțină atenție a fost, pentru o perioadă de timp, o alinare și o amorțire, o dorință continuă de a rămâne și de a deveni din ce în ce mai iubită și a fost minunat. Acum, o iau de la capăt, dar cu o altă atitudine’, a spus fosta „Fetiță Zurli.’
„Nu toată lumea este interesată sau are nevoie de mine’
Și a continuat: „Nu nevoia de acceptare a celorlalți mă trage să demonstrez că merit să exist, ci dorința de a mă convinge pe mine. Ok, nu toată lumea este interesată sau are nevoie de mine. Am o familie și un grup de prieteni care mă iubesc până la lună și înapoi, iar eu nu știu cum să mă bucur de asta, pentru că nu știu cum să mă conving că merit. Știu că există mulți alții care trec prin asta.
Care, aparent, au tot. Dar care nu se au pe ei. Care pleacă în vacanțe exotice, dar nu pot fugi de gândurile de insuficiență. Care au succese profesionale răsunătoare, dar care ajung acasă la un cămin gol și rece, pentru că nu se pot opri din muncă cu gândul că își vor pierde identitatea. Ceva sigur e de făcut, încerc în fiecare zi să mă reeduc, să găsesc o cale spre o pace activă. Voi reuși! Da, știu, mi s-a mai spus și că sunt prea profundă sau că gândesc prea mult’.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/mirabela-gradinaru-la-varsovia-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-esca-a-plans-cand-a-auzit-marturisirile-facute-de-ionela-nastase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_648ee971442955fc48c82fdc0f76dd45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/dara-bulgaria-eurovision-2026-5-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-si-daria-eurovision-profimedia-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-eurovision-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/cristina-cioran-alaturi-de-cei-doi-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-scena-2-1.jpg)