Un nou studiu scoate la iveală inutilitatea învățării derivatelor şi integralelor în liceu

derivate și integrale

Ne aducem aminte cu toți de derivate și integrale. Le-am studiat în liceu și ne-au dat mari bătăi de cap. Ca, de altfel, întreaga analiză matematică. Poate cei cu înclinații reale către matematică să nu fi suspinat atunci când aveau de rezolvat astfel de operații.

Și, cu siguranță, mulți dintre noi s-au întrebat când anume le va fi de folos în viață rezolvarea de derivate și integrale. Cercetătorii vin acum să susțină faptul că revolta liceenilor referitor la aspectul sus-menționat este într-o mare măsură justificată.

Cei mai slabi studenți la matematică sunt cei care au studiat derivate și integrale în liceu

Conform www.descopera.ro, un studiu publicat Journal for Research in Mathematics Education, realizat pe aproximativ 6.000 de elevi de liceu, arată că cei mai slabi studenţi la matematică sunt aceia care au studiat în liceu acea ramură a analizei matematice care se ocupă cu studiul derivatelor și integralelor.

Conform studiului, unii profesori universitari care predau matematica au susținut că derivatele și integralele ar trebui studiate doar în facultate. Pe de altă parte, unii profesori de liceu au subliniat necesitatea ca această ramură a analizei matematice să fie studiată în liceu, fiindu-le utilă elevilor care doresc să ajungă ingineri.

Concluzia studiului a fost că, paradoxal, studenţii care au învățat derivate și integrale în liceu au fost mai slabi la analiză matematică decât cei care nu au avut cursuri de acest tip în liceu, ci au studiat doar matematică „normală”, de bază. Matematica “normală” le-a oferit o bază solidă pentru a înţelege chestiuni dificile de analiză matematică, precum integrale, derivate sau ecuaţii diferenţiale. Cu alte cuvinte, o bază solidă facilitează acumularea de cunoștințe mai avansate, mai dificile, de-a lungul întregului proces educațional pe care-l parcurge un tânăr.

Sursa foto: 123rf

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie