Trucuri de frumusețe din secolele trecute. Ce făceau femeile pentru a-și ascunde ridurile?

Să nu vă închipuiți că temerile și angoasele noastre în legătură cu semnele pe care trecerea timpului ni le lasă pe față sunt apanajul secolului în care trăim. Din vremuri memorabile femeile au realizat că tinerețea chipului pălește și au apelat la anumite trucuri de frumusețe. Și chiar dacă pe interior, sufletul refuză să îmbătrânească, ridurile din jurul ochilor spun o cu totul altă poveste. Această poveste, cele mai multe femei au vrut-o modificată, schimbată și îmbunătățită.

Botoxul, mezoterapia, acidul hialuronic, plasmofillingul, dermapenul, toate aceste tehnici nu au apărut peste noapte. A fost nevoie de o călătorie extrem de lungă pentru ca rezultatele de astăzi să fie cu adevărat notabile.

Și dacă acum apelăm la specialiști care, într-o oarecare măsură, ne pot conserva frumusețea, în trecut femeile erau nevoite, fie să găsească singure soluții inteligente pentru a-și ascunde ridurile, fie apelau la toți șarlatanii care promiteau în schimbul unei pungi pline cu galbeni, tinerețea fără bătrânețe. Din păcate, puține reușeau pentru o perioadă scurtă de timp să ascundă tot ce voiau să ferească privirilor…

Ce făceau femeile pentru a-și ascunde ridurile cu secole în urmă?

În 1400:

La Curtea lui Ludovic al XI lea al Franței, doamnele nu mâncau decât supă. O fiertură din legume și carne, aproape limpede. Motivul: se credea că mestecatul mâncării provoacă riduri.

În 1500:

Femeile și-au dat seama că un ten alb ca laptele este ceea ce le aduce admirația tuturor. Iar petele, pistruii, zonele cenușii ale feței au fost imediat acoperite cu ceruză. Un carbonat bazic de plumb, foarte otrăvitor, folosit ca pigment alb la prepararea vopselelor de exterior pentru vapoare, datorită rezistenţei mari la lumină şi la umezeală; pictorii îl denumesc alb de plumb. În acest amestec adăugau un strop de oțet, astfel, se realiza o mască, iar fața devenea imobilă, de păpușă, aproape fără expresie.

În 1600:

Albușul de ou, transformat în spumă a devenit secretul femeilor din sec al XVII-lea. Își ungeau fața cu un strat de albuș, îl lăsau să se usuce și apoi aveau grijă să nu facă grimase, să nu râdă și să vorbească cât mai puțin, doar din vârful buzelor.

În 1700:

Pentru că au realizat că duc o luptă pe care nu o pot cuceri împotriva petelor de bătrânețe de pe față, doamnele și-au creat propriile alunițe acolo unde le apăreau semnele trecerii timpului.

În 1800:

Conform unei cărți descoperite recente într-o bibliotecă din Londra, doamnele erau sfătuite să se spele des pe față cu apă și săpun. Se spunea că o față curată este luminoasă, lipsită de impurități și odihnită. Iar asta era echivalentul tinereții.

În 1900:

La începutul sec. XX toate femeile își doreau un ten palid. Îl obțineau după ce se clăteau cu zeamă de lămâie din abundență. Dacă erai chiar și un pic bronzată ți se punea eticheta nemiloasă de… clasă inferioară. Astfel că femeile se străduiau să rămână în casă pe timpul zilei și dacă ieșeau nu le lipsea pălăria și umbrela.

Foto: shutterstock

Citește și:

Botoxul – aliat sau dușman?

Masca naturală care înlocuiește cu succes botoxul

Masca de față cu struguri albi, trucul de frumusețe care îți întinerește tenul