Trucul de frumusețe al Mădălinei Ghenea. Așa reușește să aibă un ten impecabil la 38 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Deși are o carieră internațională și un program încărcat, Mădălina Ghenea reușește să își păstreze tenul perfect, fără imperfecțiuni și mereu luminos. Admirată pentru frumusețea ei naturală, actrița a decis recent să împărtășească cu fanii un truc de îngrijire pe care îl urmează zilnic, demonstrând că uneori, simplitatea este cheia unui chip strălucitor.

Ritualul de dimineață al Mădălinei Ghenea

Într-o postare online, vedeta a dezvăluit că secretul ei de frumusețe este unul extrem de accesibil. În fiecare dimineață, imediat după ce se trezește, Mădălina își umple un bol cu apă rece și cuburi de gheață, în care își scufundă fața pentru câteva secunde. Gestul este repetat de mai multe ori, iar efectul, spune ea, se simte imediat: pielea devine mai fermă, mai netedă și gata pentru machiaj.

„Da, mă trezesc și îmi țin fața într-un bol cu gheață. E atât de plăcut. Îmi place că e mai ușor să aplici machiajul după și e un truc ușor, a spus Mădălina Ghenea, pe Instagram.

După ce a vorbit despre rutina ei, actrița le-a arătat fanilor și cum procedează. Într-un clip postat pe rețelele sociale, Mădălina apare în timp ce își scufundă fața în bolul cu apă înghețată, menținând-o acolo pentru câteva secunde, de mai multe ori. Singurul disconfort, recunoaște ea, este senzația provocată de frig, însă rezultatul final merită din plin.

Prin acest ritual simplu, Mădălina Ghenea demonstrează că un ten sănătos și luminos nu depinde neapărat de tratamente scumpe, ci de consecvență și de câteva obiceiuri naturale, ușor de urmat de oricine.

Cariera și viața personală

Pe lângă cariera sa de model și actriță, Mădălina Ghenea se bucură și de o viață de familie împlinită. Originară din Slatina, ea a reușit să ajungă la Hollywood, unde a jucat alături de nume uriașe ale cinematografiei, precum Al Pacino, Michael Caine, Lady Gaga sau Harvey Keitel.

Recent, într-un interviu acordat pentru Antena Stars, vedeta a vorbit cu emoție despre drumul ei profesional:

„Au trecut 23 de ani, dar eu am același entuziasm să lucrez și mă bucur. De fiecare dată simt că este o binecuvântare, simt că sunt norocoasă, asta am spus mereu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Cu siguranță este o meserie care câteodată, normal, este și complicată, sunt multe sacrificii. Am început foarte devreme, la 14 ani, este mult prea devreme, cred eu. Am același entuziasm ca acum 23 de ani', a spus ea.

Mădălina Ghenea, mamă devotată

Dincolo de lumina reflectoarelor, Mădălina Ghenea este o mamă dedicată. În 2017, ea a adus-o pe lume pe micuța Charlotte, fiica sa și a omului de afaceri Matei Stratan. În prezent, vedeta locuiește în Italia, împreună cu fiica și mama ei, și spune că familia este centrul universului ei.

„Eu sunt mereu cu familia mea, locuiesc cu familia mea și pot să spun în momentul în care am devenit mamă cumva, am devenit fiică (…) în momentul în care am devenit mamă, am redescoperit ce înseamnă să fiu acasă cu mama în fiecare zi și e superb.

Acum simt că, în sfârșit, am ajuns la un rezultat pe care mi-l doream de fiecare dată când călătoream. Înainte mi-era foarte dor de casă, mi-era dor de ai mei, aș fi vrut să le arăt și lor măcar bucățele din meseria mea, din realitatea pe care o trăiesc de atâția ani.

Acum pot, acum reușesc să împart foarte bine și cariera, și timpul care de fiecare dată este o prioritate pentru mine, timpul petrecut cu fiica mea și cu părinții mei, cu familia. Eu sunt și mamă, și tată, și mi-am dorit-o foarte mult. Este marea mea realizare, este cel mai important proiect al meu, pentru că este un proiect, cu siguranță', a mai declarat Mădălina Ghenea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete