Tily Niculae, despre secretul căsniciei cu Dragoș Popescu. Care este tradiția pe care aceștia o respectă de peste 15 ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/04/tili-niculae.jpg)
Tily Niculae și Dragoș Popescu formează unul dintre cele mai solide și discrete cupluri din showbiz. Au împreună doi copii și un mariaj așa cum și-au dorit. Actrița a dezvăluit recent care este secretul căsniciei sale, dar și ce tradiție se respectă în familia ei.
Actrița și soțul ei au aniversat 15 ani de mariaj pe 26 martie, chiar de ziua de naștere a lui Dragoș și a fiului lor, Radu (5 ani). Perechea mai are o fiică, Sofia, în vârstă de 13 ani.
„De aproape 20 de ani, pentru că mâine este ziua lui Radu, împlinește 5 ani, și este și ziua soțului meu, împlinește 50 de ani, și noi împlinim 15 ani de la căsătorie, pentru că ne-am căsătorit de ziua soțului meu. Tradiția în familia noastră este că el, de foarte, foarte mulți ani, îmi aduce croissant-ul cald și cafeaua', a spus Tily Niculae, pentru Unica.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/04/tily-niculae-selfie.jpg)
Atunci când a fost întrebată despre secretul căsniciei, Tily a fost scurtă. „Cât mai puțin compromis și cât mai multă comunicare', a spus Tily Niculae.
În prezent, Tily Niculae este studentă la Litere în ultimul an și protagonistă în comedia neagră „Lopata și milionul', care se joacă la Sala Luceafărul în data de 6 mai. Întoarsă pe scena teatrului după o pauză de 12 ani, actrița spune că nu se vede revenind în televiziune.
„Am avut propunere pentru reality show. Familia noastră nu este pregătită pentru așa ceva. Soțul meu este anti-apariții, anti-tot ce se poate. Deci cu el n-aș avea nicio șansă. Iar un reality show nu se poate face într-un singur personaj', a mai spus actrița pentru sursa citată.