Teodora Nedelcu, fosta iubită a lui Spike, a răbufnit la adresa Liviei, actuala lui iubită: „Voi vă făcuserăți planurile în mai 2023”
Teodora Nedelcu, fosta iubită a lui Spike, a reacționat în urma declarațiilor Liviei Eftimie, fosta soție a lui Cătălin Bordea și actuală parteneră a artistului, care a afirmat că a început o relație cu el în septembrie 2023. Ea susține că din mai 2023 cei doi aveau planuri împreună.
De curând, Livia Eftimie a decis să facă publice detalii despre mariajul și divorțul cu Cătălin Bordea. De asemenea, ea a menționat și despre relația cu cântărețul Spike, cu care s-a vehiculat că ar fi avut o aventură în timpul căsniciei ei. Livia a susținut că după divorț, ea și Spike au devenit un cuplu, dar aceste afirmații sunt contrazise acum de Teodora Nedelcu, fosta iubită a lui Spike.
„Dragă Livia, nu te-a lăsat nimeni singură. După o prietenie închegată, cu conversații de dimineață până seara, cu ieșiri la cafea, cu discuții la club până la 6 dimineața, apoi, brusc, ai tăiat tot. «E de la mine» mi-ai spus. Era ziua când ți-am spus ca am început să mă văd cu Paul ca apoi să urmeze un an în care m-am rugat de tine să mai fim prietene, am căutat răspunsuri peste tot, l-am întrebat şi pe actualul tău iubit, «ce se întâmplă, de ce nu mai vorbeşte Livia cu mine?» – «păi nu mai vorbeşte ca e prietenă cu Simona şi nu-i convine ca te vezi acum cu mine», am crezut, era plauzibil, doar erați prietene super bune.
Teodora Nedelcu către Livia: „Tu n-aveai nicio treabă cu Paul până în septembrie 2023, dar voi vă făcuserăți toate planurile în mai 2023'
Nu, tu n-aveai nicio treabă cu Paul până în septembrie 2023; tu știi de la cine ştiam eu ca urmează să divorțezi?? – de la Paul! – ştii când? – în februarie 2023. Nu, tu n-aveai nicio treabă cu Paul până în septembrie 2023, dar voi vă făcuserăți toate planurile în mai 2023, la Beach, please!
De unde știu? De la actualul tău iubit, care a mers să cânte acolo şi a zis ca se întoarce în seara aia, şi s-a întors după patru zile, și tu la fel, cu propunerea de divorţ în mână; iar el a zis ca nu ne mai putem vedea. De ce?? Pentru că urma să lupte pentru iubirea vieții lui??? Cine era??
Urma sa aflu două săptămâni mai târziu și cu toate astea ți-am scris în august să îți spun ca vreau să fim prietene din nou și mi-ai povestit ca nu mai poți cu singurătatea şi am zis ca sunt acolo pentru tine, deși nu erai singură. Nu voiam să cred ca ai fi în stare de asta pentru Simona (n.r. Simona Maican, fosta iubită a lui Spike), mă aşteptam să îţi pese măcar de ea, nu de mine, în general oamenilor nu le pasă de mine', a povestit Teodora Nedelcu, în mediul online, conform Cancan.
Și a continuat: „Nu am zis nimic până acum pentru ca, deşi ai făcut un r**** atât de mare, fuseseră anii ǎia buni de prietenie, dar nu mai e cazul. Cum te aştepţi, Livia, să te sun să ieşim la cafea după ce ai făcut asta??!! Ce vrei să vorbim, Livia, la cafea, despre cum gestionam eu certurile cu el?? Hai puțin printre pământeni şi gândește rațional. Cum!??
P.S: mulțumesc pentru sfatul de a lăsa iubirea și să găsesc un bărbat cu bani, așa cum îi găsești tu', a mai spus Teodora Nedelcu, care face parte din aceeași breaslă cu Cătălin Bordea, amândoi sunt comedianți. În calitate de concurent, ea a apărut și la „iUmor'.