Tendințe în materie de coafuri pentru 2017! Vara aceasta se poartă tunsorile pixie, wet-look-ul și nuanțele de arămiu

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

Vara acestui an aduce cu sine o serie de noutăți în ceea ce privește coafurile. Hairstylistul Cristi Pascu ne spune care sunt tendințele în materie de coafuri pentru 2017, în sezonul cald, exemplificând în ce mod ne putem tunde, coafa sau vopsi pentru a fi la modă.

Tendințe în materie de coafuri pentru 2017

Coafurile Pixie

„În cazul femeilor care au sau vor părul scurt se poate apela la coafura de tip Pixie. Scurt și chiar exagerând puțin. Vă puteți rade pe lateral sau la spate pentru un plus de avangardism', a spus Cristi Pascu.

Bobul texturizat

„În cazul femeilor care au părul mediu, bobul texturizat este coafura vedetă. Acesta poate fi mai mult sau mai puțin lung, însă foarte franjurat la vârfuri pentru a permite versatilitate. Poți să-l aranjezi drept, să-i dai volum, poți să-i faci bucle gen beach waves, care se poartă și în această vară', a mai adăugat specialistul.

Wet Look

„Aceasta este o coafură cool, simplă și spectaculoasă, care nu necesită un efort deosebit. Este recomandată în special femeilor cu păr mediu sau lung. Ai nevoie de o cremă de păr, un gel și un fixativ puternic. Coafura wet look va fi vedetă anul acesta la petrecerile de pe plajă, fie că sunt ele pe timp de zi sau noaptea în club', a mai spus hairstylistul Cristi Pascu.

Împletiturile

„Sunt mereu în vogă, însă totul depinde de cantitatea și calitatea părului. Se poartă nodurile sau coada de cal în variațiuni, de la o coafură de zi la una de  seară', a mai explicat specialistul.

Blond și arămiu

„Atunci când vorbim despre nuanțe, sezonul cald este mult mai darnic. Putem merge de la un blond platinat, alb sau gri pentru cele care vor să fie în tendințe, la un arămiu închis pentru femeile care vor să fie în ton cu sezonul estival, dar preferă o nuanță mai domestică', a mai declarat Cristi Pascu.

Cristi Pascu este unul dintre cei mai experimentați hairstyliști de la noi, inițiatorul concursului Cel mai bun hairstylist din România' și al Academiei de Coafură Cristi Pascu', prin care descoperă și lansează noi talente în industria frumuseții.

Pentru a vedea mai multe modele de coafuri care se poartă în sezonul primăvară – vară 2017, urmărește materialul video de mai sus!

Mihaela Tudor

Citește și:

Bobul mediu lejer este noua tunsoare în trend anul acesta. Vedetele deja au încercat-o

Ce coafuri se poartă în 2017

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Frumusete