Așadar pentru sezonul primavara/vara 2017 hairstiliștii Wella Professionals ne sfătuiesc să ne alegem coafuri personalizate, adaptate simetriei feței și în perfectă armonie cu trăsăturile noastre. Coafurile care se poartă în 2017 vor conține elemente de evidențiere a personalității fiecăruia dintre noi.
Ultra Contouring-ul, o tehnică prin care lumina este utilizată pentru a obține volume, întunericul pentru a îngusta, iar suprapunerile pentru profunzime.
Focusul pe culoare este în zona frontală și pe tot conturul feței. Bretonul este prezent în 2017 și este evidențiat de nuanțele sezonului: blond pastel, nuanțe cafenii și bejuri, touch-uri de violet și roșu, de la pastel la nuanțe intense, ne spune Florina Vatafu, Wella Top Team Romania.
Perfecțiunea coafurii este dată deoparte și, în schimb, tot ceea ce pare normal, onest, simplu și confortabil este adus în prim-plan. Este celebrată senzualitatea imperfecțiunii.
În tunsoare accentul cade pe linii simple, blânde, soft. Astfel se creează suportul pentru colorare. Culorile calde sunt însuflețite de nuanțe mai intense, dar inspirate din natură.
Volumele, în general, sunt poziționate în zona din spate a capului. Nuanțele sunt în combinații actuale din zone de cald sau rece, pudrate și cu treceri, fie mergând în zona de contraste evidente, fie păstrând sentimentul de natural: griuri reci, pudrate dar luminoase și transparente. Arămiuri combinate, complexe, sunt lucrate în zone de la închis la deschis, iar castaniurile profunde se pot transforma atât spre cald cât și spre rece.
Florentina Mușat