Temele pentru acasă sunt ineficiente

Numărul de teme date elevilor pentru acasă nu înseamnă şi note mai mari. Notele mari sunt aduse de calitatea lecţiilor predate de profesori şi de participarea la ore. 

copil obosit

Temele pentru acasă consumă doar timpul elevilor şi nu le aduc cunoştinţe. Acesta este una dintre concluziile unui studiu american care a demontat, încă de acum câţiva ani, mitul lecţiilor pentru acasă.  Cercetarea, coordonată de Adam Maltese, profesor la Şcoala de Educaţie a Universităţii Indiana arată că timpul petrecut de elevi acasă, cu temele obligatorii cerute de profesori pentru a doua zi, nu garantează cunoştinţe mai solide.

Acesta ajută doar în sistemele de studii standarizate, bazate pe memorare mecanică şi pe repetarea  continuuă a aceluiaşi tip de exerciţii, aşa cum este şi învăţământul românesc. Autorul studiului susţine că elevii oricum vor învăţa şi acasă, însă importantă este calitatea temelor şi nu cantitatea sau timpul alocat acestora.

180 de ore de teme pe an

Alături de alţi doi profesori: Xitao Fan, decanul Facultăţii de Educaţie de la Universitatea din Macao şi Robert Tai, de la Universitatea din Virginia, Adam Maltese, a analizat 18.000 de elevi de liceu şi a constatat că în medie, timpul petrecut de aceştia, într-un an şcolar, cu temele de acasă echivalează cu aproape 180 de ore de curs de 50 de minute.

De asemenea, elevii au învăţat mult mai bine şi mai profund din analizarea unor tipuri noi de probleme matematice decât din rezolvarea la nesfârşit a zeci de pagini cu acelaşi gen de exerciţii. În plus, sistemul, practicat şi la noi, de citire a unui capitol urmat de o serie de întrebări la final, a dus la rezultate mult mai slabe decât scriera unei sinteze.

copil cu teme multe

Elevii nu mai au vreme nici de mişcare în aer liber cu atât de multe teme pe cap

Fără teme pentru acasă

Problema eficienţei temelor pentru acasă a fost luată în discuţie şi la nivel internaţional mai ales că, în lumea actuală, cu toate activităţile ce consumă timpul copiilor şi la şcoală şi în afara ei, este nevoie ca fiecare temă dată acasă să  aibă un scop ţintit foarte clar, deoarece cantitatea şi încărcarea suplimentară a copilului nju este de nici un folos.

Există ţări, cum este Franţa, Germania sau chiar câteva state americane, care au inclus în planurile de reformă a educaţiei din sistemul public, măsuri de limitare şi renunţare la temele obligatorii de acasă.

Sursa: newsinfo.iu.edu/news/page/normal

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie