Nu mai stii cum sa-ti aranjezi parul? Vrei o coafura moderna? Nu te repezi sa iei foarfeca – incearca mai intai aceste solutii, care sunt la indemana oricui.
Tunsoarea isi pierde forma
Prima regula
– Nu lasa parul sa creasca la intamplare. Alege mai bine o tunsoare cu o forma si o lungime care se pot intretine usor (eventual pana la barbie, lasandu-l doar pe cel din crestet sa creasca). Vei micsora astfel diferenta de lungime dintre suvitele de deasupra si cele de dedesubt.
Pentru parul lung
– Taie-l putin deasupra umerilor, pastrandu-i aceeasi forma. Daca nu vrei o schimbare prea brusca, tunde cu regularitate suvitele mai lungi, pana cand acestea din urma le egaleaza pe celelalte. O data obtinuta noua forma, taie varfurile la fiecare doua-trei luni, pentru a preveni despicarea firelor.
Aplica balsam la fiecare spalare.
Cum il aranjezi
Bine intins
– Usuca-ti parul drept, ascunzand astfel suvitele tunse in scari, fara a uita sa aplici, in prealabil, balsam la fiecare spalare. Poti folosi si aparatul Babyliss pentru indreptat parul, acesta capatand astfel un aspect neted, care se mentine intre spalari.
– Poti folosi: Balsamul Pantene Pro-V sau Elseve cu nutriceramide de la L Oreal.
Strans cu suvite libere
– Prinde suvitele mai lungi intr-o coada de cal sau intr-un coc, lasandu-le libere pe cele scurte; vei obtine un aspect usor ravasit. Aplica putina ceara pe varfurile libere, pentru a forma suvite.
– Poti folosi: Design Ceara de la Wella
Improvizeaza un pic
– Daca nici unul dintre sfaturile de mai sus nu da rezultate, apeleaza la accesorii!
– Poti strange suvitele rebele cu o bentita in zig-zag ori le poti impleti pe cele scurte cu cele mai lungi, cu ajutorul unor panglici. Foloseste un ser special pentru a cuminti varfurile rebele.
– Poti folosi: Bentite de la Meli-Melo, serul Kerastase Nutritive de la L Oreal Professionnel.
"Tine in frau" bretonul!
Prima regula
– Chiar daca tentatia de a tunde un breton in crestere este foarte mare, incearca sa treci peste "momentul critic". Merita efortul de a rezista ispitei!
Pentru diferite stiluri
– Daca ai bretonul mai scurt la mijloc decat in laterale, lasa-l sa creasca pana cand, tragand de el, ajunge sub nivelul genelor. Apoi, cere coafezei sa-l indrepte, taind putin si fara sa se atinga de partea din mijloc.
– Indiferent de vechiul stil, poti avea un breton reusit daca il lasi sa creasca cat mai mult, taindu-l doar daca apar varfuri despicate.
Cum il aranjezi
Pune-l pe bigudiuri
– Poti scurta bretonul care iti intra in ochi si fara sa-l tunzi. Aplica spray fixativ sau spuma pentru coafat pe parul inca jilav, apoi pune-l pe bigudiuri Velcro sau rasuceste-l pe o perie rotunda si usuca-l cu foehnul. Lasa-l sa se raceasca, apoi aranjeaza cu degetele bucla formata.
– Poti folosi: Bigudiurile Velcro, sprayul fixativ cu multivitamine Studio Line de la L Oreal sau Design Gel-Spray de la Wella.
Rasuceste-l
– Imparte bretonul in doua, rasuceste fiecare parte, apoi fixeaz-o cu agrafe la aproximativ trei cm de carare. Fixeaza suvitele lungi ale bretonului in laterale si lasa restul parului sa cada peste ele.
Da-l pe spate
– O bentita este ideala pentru a face fata unui breton incomod. Prinde-l sub bentita impreuna cu restul parului.
– Poti folosi: Bentite de la Meli-Melo.
– "Tine in frau" bretonul ravasit sau tuns filat, aplicand putina ceara la varfuri.