Soțul Mariei Ciobanu a murit. Mircea Cîmpeanu va fi înmormântat lângă prima soție, Ileana Sărăroiu?
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/maria-ciobanu-sot.jpg)
Maria Ciobanu trece printr-unul dintre cele mai dureroase momente ale vieții sale. Soțul ei, Mircea Cîmpeanu, s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani, după o luptă cu problemele cardiace. Fost sportiv de performanță și antrenor de baschet, Cîmpeanu a fost, timp de decenii, sprijinul discret pentru două dintre cele mai iubite artiste ale României: Ileana Sărăroiu și Maria Ciobanu.
Cuprins
Vestea tristă a fost confirmată de apropiați ai familiei și publicată de Star Popular, care precizează că Mircea Cîmpeanu a murit la Spitalul Militar din București. Maria Ciobanu, îndurerată, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale: „Drum lin spre CERURI, Mircea Cîmpeanu! Dumnezeu să te odihnească în pace!'.
Mircea Cîmpeanu, carieră remarcabilă în baschet
Mircea Cîmpeanu s-a născut în 1939, la Sibiu. A fost pasionat de sport și a excelat în baschet, unde a avut o carieră remarcabilă, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Timp de mai mulți ani, a condus echipa Steaua, contribuind la dezvoltarea sportului românesc.
Viața personală a lui Mircea Cîmpeanu a fost la fel de complexă ca și cariera sa. Prima sa soție a fost marea artistă Ileana Sărăroiu, alături de care a trăit o poveste de iubire intensă, întreruptă brusc de moartea ei prematură, în 1979. Doi ani mai târziu, în 1981, Mircea Cîmpeanu s-a căsătorit cu Maria Ciobanu, cu care a rămas până la sfârșitul vieții.
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/mircea-cimpeanu-maria-ciobanu-familie-3.webp)
Cei doi au format un cuplu discret, stabil, trăind de ani buni în America. Împreună au depășit prejudecăți și au rezistat în fața speculațiilor care au circulat de-a lungul anilor. Într-un interviu acordat pentru Jurnalul.ro, Maria Ciobanu a făcut lumină asupra relației lor și a zvonurilor care au planat asupra începutului căsniciei:
„Se spunea că aş fi avut o relaţie cu el încă dinainte să se prăpădească Ileana… Nimic n-a fost adevărat… Dumnezeu îmi e martor. Nici nu m-am gândit vreodată că eu mă voi mărita cu acest om. Îl luam la nunţi pentru că avea staţie şi maşină, ca să-i mai ocup timpul, pentru că suferea cumplit. Mai ales că ei s-au iubit foarte mult. Când eram la Tel Aviv, Ileana îmi spunea: «Să dea Dumnezeu la toate femeile bărbat ca al meu!» Şi avea dreptate, fiindcă este un sufletist… Dacă Dumnezeu mi-l scotea în cale de la început, n-aş fi avut atâtea necazuri…'
Maria Ciobanu a recunoscut cu sinceritate că i-a fost greu să accepte cererea în căsătorie a lui Mircea, din respect și dragoste față de Ileana Sărăroiu. Cu toate acestea, a urmat o căsnicie profundă, construită pe încredere și sprijin reciproc.
Soțul Mariei Ciobanu va fi îngropat alături de prima soție, Ileana Sărăroiu?
Este foarte probabil ca Mircea Cîmpeanu să fie înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri din București, alături de prima sa soție, Ileana Sărăroiu.
Dragoș Dolănescu, fiul cel mic al lui Ion Dolănescu, a povestit, pentru Click.ro, că Maria Ciobanu și-ar fi cumpărat un loc de veci în Cimitirul Bellu. Însă, numele și fotografia partenerului ei de viață figurează și acum pe crucea primei lui neveste, Ileana Sărăroiu, care își doarme somnul de veci în Cimitirul Sf. Vineri din București.
„Numele lui Mircea (n.r. Mircea Cîmpeanu) încă figurează pe cruce, însă nu știm unde va fi înmormântat după ce va muri, nu ne-a spus nimeni nimic', a declarat, pentru Click!, un îngrijitor de morminte de la Sfânta Vineri. Dragoș Dolănescu a adăugat pentru sursa citată: „Nu știu unde va fi înmormântat Mircea Cîmpeanu și de ce poza și numele lui încă figurează pe crucea primei soții. El alege unde va fi îngropat, alături de care soție'.
Citește și: DOSAR SPECIAL Mari voci ale muzicii lăutărești: Ileana Sărăroiu, o moarte îmbrăcată în mistere