Soțul Andreei Esca a împlinit 50 de ani! Fotografii nemaivăzute cu Alexandre Eram

Soțul jurnalistei Andreea Esca, Alexandre Eram, a împlinit 50 de ani. Pentru a-l celebra, prezentatoarea de televiziune a publicat mai multe fotografii mai vechi cu partenerul ei de viață.

Soțul Andreei Esca a împlinit 50 de ani! Fotografii nemaivăzute cu Alexandre Eram

„Ți-am zis eu că n-o să fie ușor la 50, dar nu mă așteptam chiar la asta [referitor la pandemia de coronavirus].

Și nici hashtagul #bepositive nu se prea potrivește. Happy Birthday, anyway!”, a scris Andreea Esca, în mediul online, în dreptul mai multor fotografii.

Imaginile în GALERIA FOTO!

Prezentatoarea știrilor Pro TV Andreea Esca și arhitectul Alexandre Eram s-au căsătorit în anul 2000.

„Noi suntem cu picioarele pe pământ, nu suntem chiar cei mai romantici din lume și într-o după-amiază a venit așa cu un inel și m-a cerut de nevastă.

Aveam 28 ani, normal că am răspuns pe loc! Lucrurile trebuie făcute la un moment dat în viață.

Dacă ai norocul, cum am avut eu, să te îndrăgostești și să îți construiești o familie, cu atât mai bine”, mărturisea Andreea Esca, potrivit Libertatea.

Cuplul are împreună doi copii, o fiică și un fiu, Alexia și Aris.

Cum s-au cunoscut?

„Prima dată l-am văzut la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului. L-am văzut printre oameni și mi-a plăcut foarte mult.

L-am văzut așa de frumos și am întrebat o prietenă cine este băiatul acesta. Lavinia Sârbu, fosta soție a lui Adrian Sârbu, se ocupa de vestimentația noastră la Pro TV pe vremea aceea și mi-a zis:

«Știu eu, stă cu noi pe stradă. Sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el. Vrei să ți-l prezint? Îl cheamă Alexandru».

«Da», îi zic. L-a chemat și am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoștea pe omul care avea această fabrică.

I-am zis Laviniei ca data viitoare când se duce la fabrică, să îmi spună și mie, că trebuie să merg neapărat.

M-am dus la fabrică, m-am prefăcut interesată de tot ce e acolo, dar el nu m-a sunat. Ne-am mai dus o dată, tot degeaba …

Apoi am auzit că pleacă în vacanţă și am înțeles că era într-o relație. Am văzut că nu reacționează în niciun fel, dar eu am mai încercat.

Trecuse vara, eu mă mutasem într-o casă nouă și zic: «Taci că îl sun acum și îi spun că îmi trebuie ușă, că aveau și uși la fabrica aceea»”, spunea Andreea Esca.

Andreea Esca: „Văzând că nu vrea și nu vrea, a început să îmi iasă din cap”

„Mi-a trimis pe altcineva, n-a venit el, așa că n-am rezolvat nici cu ușa. N-am rezolvat nici mergând la standul de baterii Fulmen pe care îl aveau la Saab, deși m-am dus în fiecare zi să fac reportaje acolo …

Ba chiar la stand, într-o zi, era și cu fata aia cu care era el atunci … Era superbă, dar … ce să facem?

I-am zis «Bună» și am plecat. La un moment dat l-am invitat la jurnal. N-a venit, a zis că nu poate. Până la urmă, văzând că nu vrea și nu vrea, a început să îmi iasă din cap.

Mi se păruse că făcusem tot ce puteam să fac. Am lăsat undeva în spate proiectul și mi-am văzut de viață …

Peste câteva luni, m-am dus la o petrecere la Vox Maris, cu prietenul meu care mă adusese la Soti …

Cum stăteam noi la masă, pe cine văd? Pe el. Era cu un prieten! Când l-am văzut, a fost groaznic, s-a reactivat totul, că eu nu sunt în stare să abandonez!

L-am văzut și i-am zis că mi-a rămas dator, că nu a venit la jurnal. O să vin, a zis el. I-am spus eu când să vină și am plecat.

Dar în ziua aia nu a venit! Atunci am zis: «Gata!». Dar am primit un fax haios, cu un desen cu un om care își smulgea părul din cap şi în care scria că îi pare rău că nu a putut să ajungă.

Era chiar foarte haios scris. Și a doua zi a venit după jurnal și m-a așteptat cu flori. Ne-am dus la un restaurant și, gata, s-a rezolvat. Din ziua aceea am rămas împreună”, a mai dezvăluit prezentatoarea de televiziune.

La mulți ani, Alexandre Eram!

Foto: Instagram

Citește și:

Lia Bugnar, primele declarații despre iubitul cu 23 de ani mai tânăr: „Uit mereu că suntem născuți la așa distanță”

Fostei prezentatoare TV Anca Lungu îi este „dor de afară”, însă mărturisește că „izolarea e acum singura soluție eficientă”

Angelina Jolie, donație de 1 milion de dolari pentru o organizație care asigură hrană copiilor nevoiași

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete