Sorana Darclee, fostă membră a trupei A.S.I.A, dezvăluiri despre întemeierea unei familii: „Asta mă sperie”

Sorana Darclee a făcut parte din trupa A.S.I.A, însă după destrămarea acesteia, viața ei a luat-o pe un alt drum. Recent, vedeta a mărturisit că nu vrea copii, deși are o relație fericită.

Sorana Darclee, în vârstă de 38 de ani, a trăit o mare decepție atunci când a aflat că soțul ei a înșelat-o. Vedeta și-a revenit cu greu după această perioadă, însă nu și-a închis inima și de trei ani trăiește din nou o poveste de dragoste frumoasă alături de Cosmin. Așa cum este evident, cei din jur, chiar și mama ei, au început să o agaseze cu clasica întrebare legată de copii. Cântăreața a dezvăluit faptul că momentan nu își dorește copii și a explicat și motivul alegerii sale.

„Mă mai întreabă maică-mea, măi mamă, dar nu faci copii? Mamă, fac copil să îl aduc unde? Unde? Asta este singura mea imensă frică! Știu că o să fiu un părinte extraordinar, știu că Cosmin o să fie un tată fenomenal, cei mai iubitori părinți. Dar să aduc un copil, unde? Adică îl protejez 5-6 ani cât îmi stă doar mie în casă, după care pleacă la școală, liceu, facultate și ce se întâmplă cu el, și ce-i cu lumea asta, și ce o să se întâmple mâine? Habar n-am!', a declarat Sorana, scrie CANCAN.

Frumoasa artistă nu s-a ascuns după deget și a recunoscut care sunt, de fapt, temerile sale.

„Și atunci nu pot să îmi permit să aduc pe lume pe cineva atât de firav într-o lume atât de diabolică. Asta e gândirea mea și asta mă sperie pe mine. Pentru că mie mi se poate întâmpla oricând, orice, dar n-aș putea permite niciodată să se întâmple ceva copilului meu. Și atunci doar la asta mă gândesc, dacă eu nu sunt, ce o să se întâmple cu el? Ce o să îi facă societatea? Ce pretenții o să aibă societatea de la el în timp ce nu o să îl ajute cu nimic, ba din contră, o să îi pună piedici!', a mai spus cântăreața.

Sorana-Darclee-1SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Sorana Darclee și iubitul ei sunt împreună de aproape 3 ani, iar relația lor decurge foarte frumos, nu se ceartă mai deloc și își comunică unul altuia absolut orice problemă.

„Noi doi ne înțelegem foarte, foarte bine. Nu am avut niciodată contraziceri. Nu avem de ce, pentru că nu suntem într-o competiție unul cu celălalt, ca să ne certăm unul pe celălalt, să ne așteptăm unul pe celălalt să greșească, să facă ceva nepotrivit. Nu, chiar suntem cei mai buni prieteni, reali.

Nu există lucru pe care să nu i-l povestesc, lucru pe care el să nu mi-l povestească. Nu avem orgolii unul cu celălalt… cu toată lumea da, putem să avem orice fel de orgolii vrem, dar unul cu celălalt nu avem niciodată!', a povestit Sorana Darclee.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete