Sorana Cîrstea, interdicții de la iubitul său, Ion Ion Țiriac. Ce condiții i-a pus fiul miliardarului?
Ion Ion Țiriac și Sorana Cîrstea formează un cuplu de ceva vreme, iar în urma apariției unui inel prețios pe degetul jucătoarei de tenis, au apărut zvonuri cum că îndrăgostiții sunt pregătiți de următorul pas al relației.
Este un lucru știut că discreția este foarte importantă pentru Sorana și Ion Ion Țiriac, motiv pentru care în presă nu au apărut foarte multe detalii despre relația lor. Dorința de a nu apărea foarte mult în mass-media nu este o noutate, mai ales în ceea ce îl privește pe juniorul miliardarului Ion Țiriac. Acesta a fost căsătorit cu Ileana Lazariuc timp de 10 ani, iar în urmă cu patru ani au decis să pună punct căsniciei lor. Divorțul a fost unul civilizat și fără tam-tam, motiv pentru care unii au rămas surprinși când au aflat că nu mai formează o familie.
Ei bine, chiar dacă pare foarte îndrăgostit, Ion Ion Țiriac i-a interzis jucătoarei de tenis să vorbească public despre relația lor. De asemenea, Sorana nu i-a cunoscut pe cei doi copii ai partenerului său din cauza faptului că Ileana Lazariuc nu vrea acest lucru. Fostul ei soț nu a ripostat, ba chiar este foarte atașat în continuare de mama copiilor ei.
Ei au fost văzuți împreună în zona de nord a Capitalei când Sorana se afla la un turneu, iar Ion Ion Țiriac a sărutat-o pe frunte. În mod evident, jucătoarea de tenis nu are voie să comenteze absolut nimic despre comportamentul iubitului ei.
Unele surse au dezvăluit pentru ShowBlitz.ro că toate aceste interdicții sunt puse de familia iubitului lui, familie care nu prea a fost de acord cu relația aceasta. Cu timpul au acceptat-o, însă ea trebuie să respecte regulile lor.
Când se afla în Anglia pentru a participa la Wimbledon, Sorana a postat o fotografie a cărei descriere a fost „Din nou în dispoziţia pentru Wimbledon’.
La scurt timp, iubitul ei nu a rezistat tentației și i-a transmis un mesaj de susținere, astfel că toată lumea a putut să vadă cât de aproape sunt unul de celălalt.
„Câștigătorii nu pierd niciodată, ei învață și persistă! Indiferent de ce se întâmplă, ești PUTERNICĂ și suntem cu toții mândri de tine, fie că soarele străluceşte sau că plouă’, a scris în limba engleză Ion Țiriac Jr., la poza Soranei.
Foto: Instagram