Smaranda, fiica lui Codin Maticiuc, a împlinit 4 ani. Mesajul emoționant transmis de actor: „Mereu ne vom ridica împreună”

Smaranda, fiica lui Codin Maticiuc, a împlinit 4 ani pe 4 aprilie. Actorul din serialul „Clanul' a transmis un mesaj emoționant pentru fetița lui.

Pe una dintre rețelele de socializare, Codin Maticiuc a postat un mesaj foarte emoționant pentru fetița lui, Smaranda. Fiica actorului a împlinit 4 ani și își uimește tatăl în fiecare zi. De când a devenit tată, viața lui Codin Maticiuc s-a schimbat radical.

„Știam că o să te iubesc. Nu știam că o să fiu și îndrăgostit de tine. Nu mi-am imaginat că o să stau atât de des în genunchi cu brațele deschise sperând să te arunci tu în ele. N-o faci mereu dar eu te voi aștepta întotdeauna. Când o faci însă, mă strângi tare și-ți lași capul pe umărul meu și eu mă ridic cu tine. Mereu ne vom ridica împreună. Îmi afund nasul în părul tău doar ca să te respir. Îți promit un castel și un regat și tu închizi ochii și-ți imaginezi. Nu vor fi întocmai cu cele din povești dar îți vor ajunge și le vei împărți bucuroasă cu fratele și sora ta. Castel îți va fi casa, cu a sa curte unde ți-am urcat luna în copac de Crăciun și unde ți l-am adus pe Peter Pan să-ți vegheze geamul camerei tale. Regat va fi o țară un pic mai bună după bunicii și părinții tăi. Nu va fi a ta, am să te învăț că tu îi aparții și vei ști să o servești cu bucurie.

La mulți ani, iubirea mea. Te port în brațele mele, te adulmec și te învârt și o voi face mereu, indiferent cât de mare te faci sau cât voi îmbătrâni eu. Sunt cu tine și când nu sunt.'

smaranda-2SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Codin Maticiuc este tatăl a două fete și un băiat, pe care iubita lui îl are dintr-o căsnicie anterioară. Actorul din serialul „Clanul' este uimit de înțelepciunea și inteligența fiicei sale, Smaranda. La doar 4 ani, fetița gândește ca un adult și vorbește mereu foarte profund.

„«Uite cum bate vântul fără frunze, e iarnă. Și e frig. Și toate florile mele au pierit, florile mele colorate care-mi dădeau speranță să fiu fericită în fiecare dimineață, frumoasele mele, iubitele, micuțele mele, speranțele mele… Cred că le-a durut frigul»', a relatat Codin Maticiuc pe rețelele de socializare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete