Simulare Evaluare Națională 2018. Elevii de clasa a VIII-a susțin, astăzi, proba la Matematică

Astăzi elevii de clasa a VIII-a susțin proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Ieri a avut loc testarea la Limba și literatura română.

Rezultatele acestor simulări vor fi publicate pe data de 16 martie, potrivit stirileprotv.ro. Probele au început la ora 9:00, când au fost distribuite subiectele.

Simulare Evaluare Națională 2018

Timpul destinat rezolvării subiectelor este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Acestea au rolul de a oferi un rezultat orientativ pentru pregătirea elevului, până la acest moment. De asemenea, poate reprezenta și o pregătire pentru examenul propriu-zis, care va avea loc la vară.

Elevii de clasa a VIII-a susțin, astăzi, proba la Matematică

Cu toate acestea, elevii care doresc consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi. În acelaşi timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte. Scopul urmărit este îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

MEN a precizat că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Elevii și pasiunea lor exagerată pentru jocurile online. Cum trebuie să procedeze părinții în astfel de situații

Emoții pentru elevii de clasa a VIII-a. Astăzi încep simulările pentru Evaluarea Națională

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie