Sergentul Alina Bârsan, cea mai tânără femeie-tanchist din România, deține secretul “îmblânzirii” monștrilor de 50 de tone de oțel blindat

sergentul alina barsan

O femeie într-o lume a focului și a armelor-mastodont, lume ce aparţinea exclusiv bărbaţilor, este, pentru mulţi dintre noi, un lucru straniu. Ca să rezişti acolo îţi trebuie un curaj nebunesc, apoi încredere, calm şi, peste toate, o minte mai ascuţită ca briciul.

Sunetul greoi-ascuţit al unei sirene creşte undeva în spate ca o ameninţare urâtă, anunțând începutul aplicației. De undeva din spate, echipajele Batalionului 912 Tancuri „Scythia Minor” din Murfatlar aleargă spre hangarul tancurilor. Zgomotul surd al bocancilor pe holuri, cadenţat de grabă, rap-rap-rap şi un amestec de mirosuri, mirosul dulceag de motorină, de ulei ars și beton vechi şi cel iute de iperită, iar la buza scărilor, răceala dimineţii ca o muşcătură rea.

Mastodontul de 50 de tone de oțel blindat

Aplicaţia Histria pornește în poligonul Babadag, o hârjoneală a monştrilor de oţel pe dealurile podişului dobrogean, iar printre militarii de aici, o raritate absolută: sergentul Alina Bârsan, „fata-tanchist”, cel mai tânăr conductor de tanc-femeie din armata română.

La început crezi că e o glumă și te străduiești să legi cumva monstrul de 46 de tone, tancurile alergând pe câmp, tunul de 100 mm bubuind şi tânăra care nu a împlinit încă 30 de ani. Alina însă, descoperi uimit, nu se joacă, ea trăiește pentru lumea dificilă a acestor arme uriașe.

Agaţă din mers combinezonul agăţat ordonat, milităreşte, chiar acolo, lângă silueta uriaşă de oţel, desface centura şi trage pe ea îmbrăcămintea neagră. Scoate bereta, pune masca, apoi casca de tanchist cu staţia de comunicaţie şi microfonul închis peste bărbie şi pocnetul sec metalic al carbinierei ce siguranţează pe mijloc, centura lată, grea. „Rezervoare?” Gata! „Muniţie?” Gata! „Începem!”.

Tot ce se petrece de-acum se întâmplă pe repede înainte. Cei trei băieţi şi Alina se aruncă fiecare în câte o direcţie pe matahala de 50 de tone de lângă ei. Fiecare ştie milimetric ce are de făcut și câte secunde îl despart de „timpul-limită”, într-un soi de balet sec ca un plesnet de glonţ şi exersat la nesfârşit.

sergentul alina barsan

„Tănculețul” Alinei, la tragerea cu muniție reală Histria 15

De sus, de deasupra capetelor, se aude un claxon lung şi vuietul unui motor ambalat la maximum. „Electric?” Gata! Un claxon. „Mişcă ţeava!” Mişcat! Alt claxon. Pricep că trebuie claxonat după fiecare indicaţie pentru ca cei din jur să se ferească. Ţeava brunată groasă cât trunchiul de copac se înclină până la orizontală, apoi se roteşte rapid fără un sunet la dreapta.

Citește și ”Zeița flexibilității” încape într-o geantă GALERIE FOTO

„Azimut şase-opt-zero… obuz perforant… două cu fragmentare…” Urletul motorului, când demarează în trombă, e atât de puternic încât pare că detaliile devin inexistente.

Faţa rotunjoară a Alinei, abia zărită de sub casca de luptă, arată cât o minge, lipită de blindajul gros de jumătate de metru al turelei, cocoțată dincolo de şenila înaltă cât un stat de om. Parcă ar face de când se știe exerciții dintr-astea “de-a războiul”. “Dreapta 20… ținta tanc…”

Sergentul Alina Bârsan, psihologul cu masterat

Gigantul metalic împroașcă în urmă bucăţi muşcate din pământ, exact ca în filme şi se mişcă lin, scrâşnind din şenile, cu o uşurinţă la care nu te aștepți.

„…Înainte, cu stop… de pe loc… foc!”. Totul trebuie să dureze fix opt secunde. Atât e baremul pentru lupta reală. Opt secunde ca să ai o şansă într-un atac. Atât ai la dispoziţie ca să intri în tanc, să cauţi ţinta, să ţâşneşti de pe loc şi să tragi primul foc. Altfel poate fi prea târziu, fiindcă celălalt poate să te lovească el primul. Doar opt secunde. Nimic în plus. Opt secunde care pot să despartă viaţa de moarte.

„Atenţie! Încetarea!” Vocea din megafon sună ciudat, distorsionat peste exploziile asurzitoare, cumva înecată de fumul gros al motoarelor turate la limită. Echipajul „drăguțului” – cum îi spune Alina – „T 580” (tancul românesc cu motor de 580 de cai-putere, succesorul sovieticului T-55, a cărui variantă „Bizonul” este compatibilă cu standardele NATO) iese din tanc, iar povestea fetei tanchist pornește, ca o mirare a ceea ce se întâmplă, lăsându-te să afli cum e să conduci ditamai complexitatea de maşinărie, cum se vede viața de la leviere, cât de frumos este, dar şi cât este de greu să repari o şenilă ruptă, despre toate aceste „azimuturi, turele, fragmentări”, indiferent ce-or însemna şi ele.

sergentul alina barsan

„În lumea tanchiștilor este o vorbă: echipajul ca blindajul”

Bonus, vorbele Alinei îți confirmă că asta este ceea ce şi-a dorit şi că mulţi ani de-acum încolo vrea să conducă mastodonții de zeci de mii de kilograme: „Nici nu ştiu cum şi cu ce să încep, sunt cu adevărat surprinsă că cineva este interesat de viaţa unui om normal, a unei mămici ca toate mămicile.

Continuarea pe pagina următoare

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate