Serbări, petreceri, daruri, cadouri, atenții, obligații – ce și cât cotizezi ca părinte de școlar în decembrie?

copil-cu-cadou-langa-pomul-de-craciun

Dacă ai un copil la școală sau la grădiniță, în decembrie trebuie să faci slalom și acrobații ca să faci față multitudinii de cheltuieli pe care le aduce sfârșitul de an. Anul calendaristic, nu cel școlar, acolo sunt alte obligații de bifat. Câtă alergătură și cheltuială presupune tot acest bilanț? Și unde e Crăciunul în toată această poveste?

Rețeaua Whatsup în alertă înainte de sărbători

Mai întâi, de prin noiembrie, mobilul începe să se încingă de la grupurile de părinți formate pe  whatsup. Mămicile cu inițiativă încep să propună idei de decorare a clasei, de închiriere a unei săli de restaurant sau loc de joacă pentru petrecere – cât mai din vreme, că e o cerere uriașă, iar în decembrie găsești totul ocupat – de propuneri de cadou pentru doamna educatoare, învățătoare, profesoară, dirigintă, directoare, de cadouri pentru copii (de Moș Nicolae, Crăciun) post-serbare sau petrecere.

Fiecare părinte e liber să spună că e de acord sau nu, că are o părere mai bună sau o contrazicere pertinentă – cert e că șirul conversațiilor se întinde pe câteva sute de mesaje. Dacă ai doi-trei copii, înmulțește ca atare, iar la un moment dat, cu siguranță pierzi șirul. La care copil ai dat, la care nu, care și cum era regula pentru fiecare, ce reguli s-au schimbat pe parcurs, care cum trebuie să se îmbrace, ce rol are, ce cântecel sau dans execută, ducem globuri și beteală, s-a pierdut suportul de brad de anul trecut, ba s-a rătăcit bradul însuși că s-a schimbat și doamna învățătoare, ba chiar și mămica dedicată care se ocupa de toate astea fiindcă s-a mutat la altă clasă, îl aducem pe Moș, dar mai cred copiii în Moș Crăciun sau sunt prea mari și nu îi mai interesează decât cadourile, ce facem când suntem în tranziție și jumătate de clasă crede în moș, iar cealaltă a trăit deja marea dezamăgire, cum împăcăm cele două tabere…

”OK pentru tot” și ”mulțumesc”

Într-un final, pierdută prin atâtea mesaje, polemici, păreri pro și contra, am deciz să zic ”da” la toate și ”mulțumesc” atunci când mămica de serviciu și sacrificiu ne trimite poze cu cadoul, bradul, ornamentele, gift cardul. Recunosc că abia am vreme să parcurg toată corespondența, cu atât mai puțin să intru în dezbateri de idei sau shopping propriu zis ori ambalat cadourile.

Tot ce mai pot sa fac este să văd ce zice bugetul și cum mă încadrez în cerințe. Câteodată mă mai încearcă o idee poate mai bună, o mică revoltă anti-consumistă, un exercițiu retoric gen ”la ce bun toată agitația asta?” după care mă opresc și îmi spun că, oricât ar fi ideea mea de genială, nu am timp și energie să o susțin și să o pun în practică, așa că las părinții mai dedicați să le facă pe toate astea și să le fiu recunoscătoare.

Ce zic copiii despre serbări, petreceri, cadouri?

Păi lor le plac cadourile, bineînțeles. Dacă trec de clasa a II-a sau a III-a, serbările sunt cam desuete, cântecelele și colindele nu prea mai au trecere, cel mult o scenetă și… să înceapă petrecerea! Cu muzică, animator, ținute mai sclipitoare, bisericuțele de rigoare – fetele cochetele între ele, băieții care trebuie să demonstreze ce sporturi ori dansuri au învățat între timp. Povestea cu Moșul pierde teren cam de prin clasa I sau a II-a, deci noi ce cadouri primim?

Unii copii sunt recunoscători și pentru o mandarină! Iar ai noștri le ignoră sau le aruncă

În toată goana asta de a le bifa pe toate, părinții de la clasa a IV-a, cea a fetiței mele, au avut ideea genială ca școlarii să își doneze cadoul de la serbare unui copil sărman de la Asociația Hopes and Homes for Children România. Oricum ar fi fost doar o ciocolată și o carte în plus la mormanul de dulciuri și jucării care urmează acasă, sub brad, de la rude și prieteni.

De la această idee s-a iscat o aventură frumoasă, singura care cred că mai are vreo legătură cu spiritul Crăciunului – aceea ca ai noștri copii să învețe și lecția generozității, că nu toți copiii au ceea ce ei s-au învățat să creadă că li se cuvine pur și simplu, că fiecare dintre noi poate fi Moșu’ pentru cei mai puțin norocoși, că nu suntem doar niște consumatori de jucării, dulciuri, haine, cărți, într-o abundență uneori fără discernământ, indusă și întreținută de părinți, ci putem să fim noi înșine surse de bucurie pentru alți copii.

S-a creat o emulație printre elevii care au citit emoționați scrisorile copiilor sărmani care, spre uimirea lor generală, s-ar fi mulțumit doar cu o mandarină! Pe care ei o refuză de regulă, plictisiți de insistențele adulților. Și atunci s-au gândit ei să suplimenteze bugetul și să confecționeze niște jucării pe care să le vândă la petrecere părinților și, din banii obținuți, să mai cumpere câte ceva pentru copiii de la HHC – ghetuțe, rechizite, hăinuțe. Și să le scrie și o scrisoare.

A fost prima dată când am tresărit din automatismul de a scrie ”OK” la tot și ”mulțumesc”, fără să mă mai pun de-a curmezișul curentului consumist. A fost prima serbare de Crăciun la care am simțit că nu doar am bifat și am cotizat la lista de cadouri. Că a contat mai puțin cadoul pentru doamna – despre asta voi scrie altă dată, poate fi o epopee în sine – și că doamna însăși s-a implicat în entuziasmul copiilor care au descoperit o altă motivație în serbarea de Crăciun.  Pe cea autentică.

daniela-palade-teodorescu

Daniela Palade Teodorescu, redactor-șef revista Avantaje

Sursa foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie