Rutina de îngrijire a tenului. Noi reguli de urmat

rutina de îngrijire a tenului

Dr. Amalia Anghel, medic specialist dermatovenerologie

La televizor și în reviste se vorbește despre luminozitatea tenului, despre capacitatea lui de a reflecta lumina într-un mod special prin intermediul unor creme, fonduri de ten sau farduri atent alese. 

În acest sens, Amalia Anghel, medic specialist dermatovenerologie, Doctor în ştiinţe medicale (SkinMed Clinic) propune o nouă schemă a valorilor ce setează ritualurile de îngrijire. De la interior la exterior, de la conținut la forma și nu invers.

Aspectul pielii este una din componentele cele mai importante pentru frumusețea naturală. Îngrijirea corectă a pielii ne permite să ne păstrăm frumusețea, naturalețea și sănătatea pielii. Din păcate, e un subiect care stârnește foarte multe discuții, controverse și poate să fie dificil să alegem din multitudinea de informații care ne sunt oferite. De aceea, pentru a face niște alegeri corecte, este recomandat să discutăm măcar o dată cu un dermatolog despre ce înseamnă îngrijirea corectă zilnică a pielii.

Rutina de îngrijire a tenului. Pași obligatorii

Sunt câteva etape de bază obligatorii pentru îngrijirea pielii:

Curățarea, care are două etape:

– demachierea impurităților de peste zi sau a make-up-ului, pentru care se folosesc produse tip apă micelară (fără parfum sau substanțe agresive care să usuce pielea);

– spălarea – curățarea prin spălare cu un produs fin, neagresiv, obligatoriu a se desfășura de două ori pe zi (dimineața și seara) pentru că doar spalarea îndepărtează eficient de pe piele sebumul, urmele de machiaj, praful și poluanții atmosferici.

Aplicarea de  topice (creme)

– Seara: se folosesc dermatoscosmetice de tip ser/cremă care conțin principii active, ce variază în funcție de necesitățile tenului: rejuvenare (reîntinerire), depigmentare, rozacee, acnee. Este cel mai bun moment al zilei pentru a le folosi pentru întrucât rămân mai mult timp pe piele, sunt activate de repaus iar pielea nu este expusă la ultraviolete;

– Dimineața: folosim produse de îngrijire adaptate nevoilor tenului, creme reparatoare, hidratante și obligatoriu fotoprotecție SPF 50, opțional machiaj. Există și dermatocosmetice care combină aceste 3 acțiuni – produse care hidratează și au factor de protecție solară sau care hidratează și machiază (creme BB  sau CC);

Îngrijirea corectă a pielii nu trebuie să fie complicată sau costisitoare, trebuie doar să fie adaptată tipului de piele, vârstei și problemelor dermatologice ale pielii respective.

Și, să nu uităm, cel mai bun fard este grija pentru noi înșine!

Citeste si

9 pași importanți pentru o piele sănătoasă și hidratată pe vreme rece

Ce trebuie să știi despre estetica ginecologică fără bisturiu. Cui se adresează și care sunt pașii de urmat

Surse foto: PR, shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Frumusete