Robert Irwin, în lacrimi după ce a vizionat un mesaj special de la răposatul său tată, Steve Irwin

Robert Irwin avea doar 2 ani când tatăl său, Steve Irwin, legendarul îngrijitor de grădini zoologice, a murit în 2006, la 44 de ani. În ciuda faptului că nu l-a avut pe tatăl său în preajmă, tânărul a călcat pe urmele părintelui său și a devenit un conservator al vieții sălbatice.

În luna decembrie a anului 2022, în timp ce Robert își sărbătorea cea de-a 19-a aniversare la Grădina Zoologică din Australia, a primit un mesaj video special de la tatăl său decedat, iar reacția sa a fost înduioșătoare.

Robert a ales să își petreacă ziua cea mare la grădina zoologică alături de o mulțime de fani și iubitori de animale care au dorit să îi împărtășească bucuria pentru această ocazie specială.

Iar la un moment dat, Terri, văduva „Vânătorului de crocodili', a prezentat o compilație video cu mesaje de ziua de naștere adresate fiului său. Și, deși toate urările erau din partea unor celebrități și a celor dragi, a existat un mesaj care i-a atins inima lui Robert într-un mod inegalabil.

steve-irwin-familieSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4

În timp ce tânărul se uita la compilație, pe ecran a apărut brusc răposatul său tată, Steve, care vorbea despre cum a „văzut lumina' atunci când s-a născut fiul său.

Videoclipul conținea clipuri în care tatăl mândru îl prezenta pe Bobby, un bebeluș, vizitatorilor grădinii zoologice și își exprima speranța că fiul său va deveni următorul vânător de crocodili. Steve spunea că a-și vedea fiul continuându-i moștenirea ar fi „cel mai mândru moment' din viața sa, scrie Bright Side.

Steve, care avea și o fiică mai mare, Bindi, cu soția sa Terri, și-a dorit ca fiul său Bobby să crească repede, deoarece voia să-l vadă „prinzând crocodili cu Bindi'. Vânătorul de crocodili a adăugat: „Atunci și numai atunci voi ști că mi-am atins scopul suprem, iar munca mea va fi terminată'.

Când a auzit aceste cuvinte incredibil de emoționante, Robert, în vârstă de 19 ani, s-a întors spre mama sa, Terri, și a izbucnit în lacrimi. El s-a adresat apoi mulțimii, recunoscând că ar fi „imposibil să nu te emoționezi' după ce și-a văzut și auzit tatăl pe ecran.

„Înseamnă absolut totul. Cred că este un mare privilegiu, personal și ca familie, să continuăm moștenirea tatei. Și-a dat viața, la propriu, pentru conservarea vieții sălbatice și pentru a face lumea un loc mai bun', a precizat Robert Irwin, potrivit sursei citată anterior.

Deși Steve nu se află aici pentru a asista la împlinirea dorinței sale, visul său suprem este acum o realitate, iar datorită devotamentului și pasiunii pentru viața sălbatică a celor doi copii ai săi, misiunea vieții sale va fi dusă mai departe în cel mai bun mod posibil.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete