Rețetă pentru frumusețea naturală

O familie din Reghin, îndrăgostită de cosmeticele ecologice şi de produsele fabricate în România după reţete tradiţionale, a reuşit să clădească o afacere de succes bazată doar pe acest hobby.

Alina Dolha

Atelierul soţilor Alina şi Alin Dolha a prins contur timid, ca o dorinţă, prin 2009, când Alina a încercat şi a reuşit să fabrice un săpun natural pentru uz personal.

„Eram, povesteşte creatoarea de cosmetice naturale, „la începutul unei perioade de transformare, pe mai multe planuri, începeam să îmbrățișez conceptul de viață sănătoasă în ansamblul ei, pornind de la gândire, la alimentație și nu în ultimul rând la îngrijire personală. Citind și documentându-mă mai mult pe această temă, am fost absolut surprinsă să aflu că prin piele se absorb multe toxine cu care intrăm în contact direct.

De aici și numeroasele cazuri de alergii, dermatite și sensibilități, mai ales în rândul copiilor. Ideea de a folosi pe corp produse cosmetice din ingrediente sigure, pe care le poți chiar și mânca, mi s-a părut o alternativă potrivită şi sănătoasă.

La început, am preparat săpunuri doar din curiozitate, apoi le dădeam prietenilor. Primele experimente au început în bucătăria proprie, prin testarea unor rețete diferite de săpunuri naturale, descoperite printre reţete bătrâneşti, şi erau mai mult o pasiune de timp liber.

Dar o pasiune care a acaparat-o tot mai mult, pe măsură ce descoperea noi ingrediente naturale. Rezultatul a fost spectaculos, iar dacă la început oferea săpunuri prietenilor şi celor apropiaţi, dorind să le testeze calitatea, succesul uimitor pe care l-au avut a uimit-o şi pe ea. Această primă recunoaștere i-a dat curaj să meargă mai departe şi să pornească o  mică afacere de familie,căreia i-au zis Senia Soap.

De la domeniul Economiei și Relațiilor internaționale, la cel al Cosmeticii. Rezultatul experienţelor, recunoaşte Alina Dolha, a fost unul extrem de satisfăcător. S-a îndrăgostit pur şi simplu de această îndeletnicire, fiind tentată permanent să încerce noi și noi combinaţii de uleiuri şi arome, așa că a pornit să realizeze propriile rețete de săpun, urmate de alte cosmetice, ajungând să creeeze unturi pentru corp, balsam pentru buze, ulei de masaj, seruri de față și chiar uleiuri de ras pentru bărbați.

Nu i-a ajutat nimeni la început, făceau totul singuri, de la cap la coadă, de la fabricare şi ambalare, manual, bucată cu bucată, până la conceperea reţetelor, la teste, autorizări şi avize. Și nu le era deloc uşor, mai ales că niciunul dintre ei nu avea experienţă în domeniu, pregătirea lor fiind în domeniul Relaţiilor Internaţionale şi Economie.

Dar, pas cu pas, cei doi soţi au început să fabrice primele săpunuri naturale la rece, care au devenit mai apoi, foarte repede cunoscute şi căutate.

Săpunurile-floare au la bază sucuri naturale, uleiuri vegetale, flori și frunze. „După câțiva ani de testare și entuziasm, mai exact în anul 2013, am decis să înființăm un laborator de producţie complet autorizat, să devenim antreprenori ai unei afaceri din care să putem trăi făcând ceea ce ne place.

Aşa s-a născut Senia, nume care provine din cuvântul arab “Zenia” şi care înseamnă floare: săpunul-floare sau săpunul cu miros de floare, cu mireasma naturii, şi care conţine particule din natură: uleiuri vegetale, flori şi frunze de plante, infuzii, sucuri naturale de fructe şi legume. A fost greu de anticipat drumul nostru de atunci încoace şi succesul de acum.

Producem cosmetice care să fie sigure pentru noi și copilul nostru, suntem conștienți de responsabilitatea noastră. Credeam că vom fi producători de săpunuri naturale și poate unul sau două produse complementare. Dar schimbarea a venit pe drum.

Am înțeles că ceea ce face o singură persoană e doar pasiune și nu ar fi posibil să acopere toate părțile unei afaceri. Dar ne-am axat pe acea pasiune și am crescut voiniceşte. Am început cu analiza produselor cosmetice prezente pe piață, în mod special a ingredientelor din ele, şi am observat cât de complicată este această parte scrisă pe verso: înţelegeam atât de puțin din ceea ce conține de fapt acel produs, încât am început să îmi pun  semne de întrebare.

Astfel am realizat că eu îmi doresc să fac produse cosmetice naturale, ale căror ingrediente să aibă sens în momentul în care le citești și să poți spune: „știu ingredientul acesta, știu uleiul acesta esențial, știu că e sănătos să-l pun pe piele…. În plus, noi credem că un produs cosmetic ar trebui să aibă mai multe funcții, pe lângă cele de îngrijire sau curative – să ne încânte prin aspect, să ne îmbunătățească starea de spirit cu ajutorul uleiurilor esențiale, să ofere grijă specială tenului și să păstreze această stare pe parcursul întregii zile.

Pentru a ne putea comercializa produsele, a trebuit să urmăm legislația în vigoare privind cosmeticele, am aplelat la un laborator  acreditat pentru cosmetice, unde produsele au fost testate, apoi a urmat notificarea produselor pe Portalul Comisiei Europene, portal unde fiecare producător de cosmetice european trebuie să facă cunoscute produsele pe care le scoate pe piață, spune creatoarea cosmeticelor.

Alina Dolha2

Gândim toată afacerea din perspectivă ecologică. Marca lansată de Alina îndeplineşte cerinţele esenţiale pe care le caută orice client la astfel de produse: nu usucă tenul, fac spumă abundentă, curăţă blând şi hidratează în profunzime, au un miros pregnant şi sunt compatibile cu orice tip de piele. De aici a venit şi marea lor căutare.

Metoda folosită este cea „la rece, prin care unturile şi uleiurile vegetale sunt saponificate la o temperatură scăzută (40 de grade Celsius) ceea ce le conferă multiple avantaje pentru că nu le distruge calităţile prin fierbere, iar folosirea unui surplus de uleiuri preţioase şi esenţiale nu face decât să adauge la calităţile săpunului natural, pe lângă hidratare și curăţare, catifelare şi proprietăţi terapeutice.

Produsele sunt realizate în mare parte manual, produse în serii mici, fară să utilizăm consum ridicat de energie. Nu folosim coloranți sintetici, acolo unde nu reușim să folosim o culoare naturală preferăm să lăsăm culoarea dată strict de ingredientele componente. Astfel, avem săpunuri colorate doar cu suc de morcovi, suc de cătină, cafea sau argile.

Aromele sunt date de cele mai pure uleiuri esențiale, care sunt cunoscute pentru beneficiile aromaterapeutice, iar săpunurile conţin glicerină, care ajută la atragerea apei în piele, menținând pielea hidratată. Toate acestea din necesitatea firească de a menţine sănătatea pielii mele şi a celor din jur, promovând un stil de viaţă ecologic şi protejându-ne de asaltul chimicalelor cu potențial alergen.

Tot din respect pentru mediu, folosim în mare parte recipiente din sticlă, care ajută la păstrarea mai bună a produsului, fără să interfereze cu acesta. De exemplu, nu folosim uleiul de palmier din cauză că, pentru obținerea lui, sunt distruse pădurile ecuatoriale. Afacerea ne aduce echilibru și în viața personală, pentru că petrecem mult timp în familie.

Cu toate că am ales să facem ceva ce ne place, nu am fost scutiți de greutățile pe  care le găsești imediat ceintri pe piață, dar ne mândrim cu faptul că produsele noastre sunt fabricate în România, iar noi, la rândul nostru, susținem producătorii locali și suntem recunoscatori pentru  încrederea pe care o primim de la clienții noștri.

Au fost de depășit multe obstacole, dar asta nu îi dezarmează pe cei doi. „Trăim făcând ceea ce ne place, ne împlinește modul în care trăim, fabricăm produsele în care credem, iar afacerea cu săpunuri este o extensie a noastră.

Am învățat în toţi aceşti ani că tot ce ne oferă natura e net superior și mult mai benefic pe termen  lung. Am învățat că frumusețea este un ansamblu de factori interconectați, la fel cum este și sănătatea. Dacă nu o menținem, o pierdem, surâde Alina, adăugând că la cei 30 de ani ai săi, înconjurată de dragostea soţului şi a fetiţei sale, se simte o femeie împlintă: „Am descoperit că lucrurile realizate cu pasiune și cu propriile forţe îţi aduc atât satisfacţii, cât şi echilibrul de care toţi avem atâta nevoie.

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: Senia Soap

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Povesti adevarate