O discuție despre regine – fie că vorbim despre Elisabeta (Carmen Sylva), despre regina Maria sau despre Regina-Mamă Elena – ar fi (și) o discuție despre feminitate, despre generozitate, despre curajul asumării și despre distincție. Statutul regal al acestor trei femei – dincolo de provocările pe care fiecare dintre ele le-a trăit și de dramele cu care s-au confruntat de-a lungul vieții lor – nu a fost lipsit de valorile feminității, de altruismul, de rafinamentul și de frumusețea de care acestea au dat dovadă. Destinele lor, atât de diferite, au marcat România și fiecare dintre regine, în modul propriu și grație calităților înnăscute, a știut să dăruiască acestei țări cea mai frumoasă parte a sufletului.
Regina Elisabeta a României, soția lui Carol I, a fost un adevărat star în perioada La Belle Époque. Contemporanii, apropiații, cei care au cunoscut-o și chiar presa timpului, vorbesc despre ea ca fiind o ființă uimitoare, o adevărată fiică a Rinului și una dintre cele mai elevate și mai cultivate femei de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Poeziile ei au primit o recunoaștere unanimă din partea criticilor literari și, sub pseudonimul Carmen Sylva (Cântul pădurii), regina a fost un adevărat ambasador pentru cultura română în spațiul de limbă germană. Frumoasă – așa cum o regăsim în fotografiile de epocă – zâmbitoare, în pofida dramelor care s-au abătut asupra cuplului regal (singura lor fiică, Maria, a murit la vârsta de 4 ani), regina fost distinsă cu premiul Academiei Franceze pentru volumul „Cugetările unei regine'.
Dincolo de incontestabilul talent literar, Elisabeta a fost o regină generoasă și implicată în cauze sociale – războiul de Independență a determinat-o să fie aproape de răniți și s-a implicat în construcția spitalelor de campanie din spatele frontului, iar mai târziu, susținută îndeaproape de regele Carol I, a pus bazele unui cartier destinat orbilor denumit Vatra Luminoasă din București. A fost apropiată față de mulți artiști români ai timpului – V. Alecsandri, N. Grigorescu, G. Enescu etc. – și o veritabilă protectoare a creațiilor lor. Elegantă – fără a fi opulentă, stilată și altruistă, Elisabeta și-a pus întreaga erudiție și pana în slujba Coroanei Regale și, prin deschiderea culturală de care a dat dovadă, prin grația și sensibilitatea sa, a făcut cunoscută România dincolo de hotarele ei.
Despre regina Maria – omul care a dat un chip României la Conferința de Pace de la Paris – s-a scris mult și, cu siguranță, mai sunt multe lucruri de descoperit. Jurnalele ei de la Arhivele Naționale ale României sunt încă în curs de traducere, iar faptele de curaj, de diplomație și de patriotism pe care această femeie – englezoaică la origini – le-a realizat pentru țara noastră stârnesc recunoștința tuturor. Frumoasă, hotărâtă, conștientă de admirația pe care o stârnea atunci când apărea îmbrăcată în costumul popular românesc, regina Maria, soția regelui Ferdinand al României, a fost unul dintre acei oameni providențiali pe care poporul i-a iubit fără rezerve.
Figură emblematică a Primului Război Mondial – când nu a ezitat să viziteze tranșeele soldaților și a îngrijit răniții din spitale – regina Maria a fost suverana prin excelență. Mereu aproape de oameni, în mijlocul lor, implicându-se în cauze sociale, susținând imaginea României și a regalității și, prin inteligența, charmul și curajul de care a dat dovadă, s-a impus posterității ca unul dintre cele mai iubite modele de feminitate din întreaga noastră istorie.
Distinsă, educată, rezervată și în același timp rafinată, Regina-Mamă Elena și-a găsit la rândul său drumul către inimile românilor. Mamă a regelui Mihai, victimă a nefericitului mariaj cu regele Carol al II-lea, această femeie – la origini o prințesă grecoaică – a fost una dintre cele mai discrete și mai elegante figuri ale începutul secolului XX. Nevoită să ia calea exilului de mai multe ori, despărțită de fiul său ani de zile, Regina-Mamă Elena s-a impus prin demnitatea cu care a fost capabilă să înfrunte dramele. A avut o viață ca o poveste inversată a Cenușăresei, o viață în care și-a păstrat simțul umorului și a manifestat o căldură și o deschidere aparte pentru România. A fost distinsă cu titlul de „Drept între popoare' și mii de evrei deportați din timpul celui de-al Doilea Război Mondial îi datorează viața.
Regina-Mamă Elena avea o eleganță aparte, era o femeie înaltă, subțire, cu gropițe în obraji și zâmbet fermecător, iar fotografiile ne-o înfățișează mereu la modă și împodobită cu șiraguri de perle. A fost, cu toată ființa ei, un adevărat sprijin pentru fiul său, regele Mihai, un confident și un reper moral de la care acesta a învățat adevăratele valori și respectul pentru România și poporul român.
Reginele României au fost adevărate modele de feminitate și curaj. Or, acestea sunt cu siguranță lucruri care se știau. Dar sunt și lucruri mai puțin cunoscute despre regine. Au fost frumoase, elegante și deschise la noutate – regina Elisabeta s-a implicat în difuzarea unei tiparnițe pentru nevăzători și a fost una dintre primele femei care a renunțat la părul lung. Ba chiar există câteva valsuri (și feluri de mâncare!) care îi poartă numele. Ea a sprijinit egalitatea dintre sexe prin creațiile artistice, profitând de poziția ei pentru a promova această idee în înalta societate atât în România cât și pe plan european. La rândul său, regina Maria, nu a ezitat să se lase fotografiată urcând la bordul unui avion în costum de pilot, a folosit analgezic în timpul nașterii într-o vreme în care ideile despre emancipare pătrundea greu, călărea ca o amazoană și a făcut reclamă unui parfum – „Mon Boudoir', produs de Casa Houbigant. În ceea ce o privește pe Regina-Mamă Elena, este suficient să aducem aminte faptul că era o foarte bună dansatoare, că avea un talent aparte pentru decorațiuni interioare, că fuma foarte mult și că își conducea singură automobilul.
autor: Simona Preda – istoric, scriitoare, lector al Fundației Calea Victoriei
Foto: Wikipedia
Citeste și:
DOSAR SPECIAL: Adevărul despre DEVASTATOAREA GRIPĂ SPANIOLĂ