Regina Elisabeta are un copil favorit! Care este „slăbiciunea” acesteia?

Regina Elisabeta are un copil favorit! Care este „slăbiciunea” acesteia?

În numeroasele apariții publice, familia regală afișează o relație unită și foarte apropiată. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa, cele mai proaspete dovezi sunt cele în care sunt implicați cei doi frați, Prințul Harry și Prințul Williams.

Până la nașterea celor doi, relațiile tensionate în familia regală au existat de mai multă vreme. Se pare că Regina Elisabeta și seniorul Philip au avut slăbiciuni pentru unii dintre cei patru copii ai lor. Acesta din urmă ar fi vrut ca moștenitoarea tronului să fie Prințesa Anne și niciodată nu și-a ascuns preferința pentru ea.

Regina Elisabeta este puțin mai ezitantă și părerile despre preferatul ei sunt diverse. Unele surse susțin că, în mod natural, mezinul familiei, prințul Edward (56 de ani), ar fi și preferatul reginei.

Relația dintre Regina Elisabeta și cel dintâi născut, Prințul Charles, a fost una tensionată de-a lungul domniei sale. A început încă din copilărie, când l-a neglijat și a continuat când i-a impus să se căsătorească cu Diana. O căsnicie nefericită, turbulentă care s-a sfârșit cu un divorț.

Potrivit Harper Bazaar, cei mai mulți dintre specialiștii regali susțin că Prințul Andrew ar fi favoritul reginei. Acest lucru s-ar datora faptului că monarhul a asociat nașterea celui de-al doilea fiu al ei cu „reluarea căsătoriei și un moment fericit din viața ei', așa că el, mai mult decât ceilalți copii ai ei, a adus multă bucurie în familia regală. De asemenea, după nașterea lui Andrew, Regina Elisabeta a trimis unei rude un mesaj pe care scria: „Copilul este adorabil. Va fi teribil de răsfățat de noi toți, sunt sigură'.

Andrew a servit ca pilot militar de elicopter și a luptat în războiul din Falklands, salvând un număr de soldați, ceea ce i-a sporit imaginea publică. Mofturile lui repetate rar păreau să o deranjeze pe mama sa. Chiar și după acuzațiile legate de corupere de minori şi pedofilie, dragostea preferențială a reginei a rămas neschimbată.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete