Nunta prințului Harry cu logodnica sa, actrița Meghan Markle, este cel mai așteptat eveniment al anului, iar pregătirile sunt în toi și asta pentru ca întreg evenimentul să iasă perfect. Într-un comunicat de presă, reprezentanții Palatului Kensington au făcut publice noi detalii despre nunta cuplului regal.
Prințul Harry și Meghan Markle se vor căsători pe data de 19 mai. Ceremonia religioasă va avea loc la capela St. George de la castelul Windsor, începând cu ora 12, slujba fiind oficiată de către David Conner, decan de Windsor, şi de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.
Dacă după ceremonia religioasă ne-am fi așteptat ca prințul Harry și Meghan Markle să se îndrepte direct către locația unde va fi organizată recepția dedicată evenimentului, ei bine, planurile sunt cu totul altele. Mai exact, după ce vor părăsi capela St. George de la castelul Windsor, cei doi vor face un tur scurt al oraşului Windsor, în caleaşcă. Imediat după acest moment, prințul Harry și Meghan Markle vor participa la o recepție organizată la St. George’s Hall, urmând să se retragă apoi alături de familie și de prietenii apropiați.
Pentru că este botezată în religia protestantă, înainte de căsătorie, Meghan Markle va fi botezată în biserica anglicană.
Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu prințul Harry și Meghan Markle.
Foto: facebook
Citește și: