Principatul Monaco, capitala luxului

Principatul Monaco, capitala luxului

Nu trecuse o jumatate de ora de cand parasisem Italia: plecati din Sanremo, lasasem in urma Coasta Ligurica, cu dealurile ei topite de soare, cu livezile de maslini, cu serele de flori si cu vilele care par, de sus, de pe Autostrada Florilor, niste casute de jucarie.

In Franta, desi la stanga noastra se intindea aceeasi mare, toponimele erau altele: Marea Ligurica devenise Mediterana, iar pamantul stancos de deasupra marii – Coasta de Azur… Doar dealurile pareau ceva mai abrupte. Dintr-un moment in altul, aveam sa vedem principatul Monaco.

Stiam deja ca este cel mai mic stat de pe glob dupa Vatican si una dintre cele mai luxoase locatii din lume. Ca aici media de varsta este de 45 de ani (tot un record absolut pe plan mondial) si ca densitatea populatiei este cea mai mare de pe pamant: cum principatul se intinde pe o fasie foarte ingusta de litoral, de doar 2 kilometri patrati, totul a trebuit sa se dezvolte pe verticala… Insa nimic, pana in acel moment, nu ma pregatise pentru peisajul care mi s-a dezvaluit brusc in stanga autostrazii.

Deschidere la Mediterana
Cladiri inalte, care de sus par lipite una de cealalta, coboara de pe dealurile inalte pana chiar in buza marii. Vegetatia se vede cu greu dintre blocurile albe si roz, de cate 20-30 de etaje. Doar terasele amenajate pe acoperisurile blocurilor, mici gradini exotice, cu tufe de un verde intens, cuceresc lupta dintre natura si civilizatie. De sus, de pe autostrada, nu se zaresc inca traseul raliului, nici celebrul cazinou, insa panorama intregului principat este fabuloasa. Luxul se face simtit inca de departe.

Plaja e atat de ingusta, incat abia o observi dintre terasele si restaurantele construite pe platforme, in mare. Mici si aliniate la mal, se vad iahturile si vasele de croaziera.

Portul, cu pontoane si cladiri inaltate pe piloni chiar deasupra apei, a fost amenajat in golful mic, marginit la stanga de Monte Carlo si la dreapta de Monaco (sunt doua dintre cele patru divizii administrative care alcatuiesc principatul; mie, insa, mi s-a parut ca "diviziile" semanau mai degraba cu niste cartiere, atat de mic este acest stat).

Un oras pe verticala
O locuinta in acest loc unic pe pamant este extrem de scumpa: in jur de sapte sute de mii de euro cea mai ieftina garsoniera! Imaginati-va cat costa terenul pe care se construieste un bloc de 30 de etaje, destinat unor locuinte de lux! E si normal: pe stanca dura nu prea a mai ramas loc de noi cladiri. Chiar si asa, tot principatul are strazi extrem de abrupte, iar zonele terasate cu mare efort sunt utilizate la maximum.

Nu e de mirare ca terenul a obligat la dezvoltarea pe verticala. Exemplul cel mai relevant: in loc de autobuz, poti foarte bine sa iei unul dintre lifturile care circula intre nivelul cel mai de sus si cel mai de jos al principatului.

Casa lifturilor e sapata direct in stanca, iar accesul spre statii se face direct din strada – din loc in loc vezi usi elegante ce dau in cate o "pestera" captusita cu gresie si marmura, sau in care a fost lasata la vedere chiar stanca golasa (dar cu atat mai impresionanta!). Pe aceste usi sunt trecute statiile de destinatie.
 

Odata intrat, pana la liftul propriu-zis este foarte posibil sa mai treci prin cateva galerii cu magazine de lux si sa mai urci pe vreo doua scari rulante. Orasul subteran este la fel de fascinant ca si cel de la suprafata.

Dar mai sunt si alte lucruri, in afara de lipsa taxelor, care aduc anual in principat zeci de noi cetateni si mii de turisti. De pilda, clima extrem de blanda. In miezul iernii, minimele de temperatura sunt in jur de 8°C, iar vara, cand in restul tarilor din jur te topesti de caldura la peste 40°C, aici media este de doar 26°C. Responsabile cu "atractia" mai sunt peisajul superb de la mare, viata lipsita de griji, cazinoul, vedetele care locuiesc sau isi petrec vacantele aici, raliurile, cursele de Formula 1…

Standarde ridicate
Daca ai de gand sa vizitezi fascinantul principat, aloca-ti timp si, mai ales, bani. Moneda este euro, dar daca vrei sa faci mai mult decat sa vizitezi pur si simplu orasul, ai nevoie de un portofel de-a dreptul burdusit. Cazarea e foarte scumpa: la hotel, cam 600 euro o camera dubla, pentru o noapte. Poate o idee mai buna ar fi sa dormi in Franta. Daca vrei neaparat pe Coasta de Azur, incearca la Nisa, care se afla la doar 18 km pe autostrada (unde, la un hotel de doua stele, gasesti locuri si cu 50 euro, in plin sezon).

Dar cel mai bine ar fi, daca esti cu masina proprie, sa alegi o cazare ceva mai departe de coasta: Levens sau Sospel. Astfel vei putea sa ajungi in timpul zilei la Monaco (nu uita sa calculezi si taxa de intrare in principat, cca 100 euro pentru autoturisme).

De departe, cele mai avantajoase excursii sunt cele in grup, cu autocarul, care includ principatul pe itinerarul unui circuit. Monaco merita vazut fie chiar si pentru cateva ore, intre doua popasuri. Zgarie-norii, stancile insorite, palmierii si florile exotice care parfumeaza tot aerul, albastrul incredibil al Mediteranei atunci cand e soare afara, masinile decapotabile, iahturile vazute de pe stanca Rocher, acolo unde se afla cocotat palatul princiar, vitrinele magazinelor de lux te vor face sa te simti, pentru scurt timp, ca si cum ai avea si tu toate bogatiile de pe pamant. Atentie: aerul de aici creeaza dependenta. Sau nostalgii…

Ce face ca Monaco sa fie locul cel mai dorit de oamenii bogati ai planetei?
In primul rand, lipsa taxelor si impozitelor pentru persoanele fizice, fapt ce a atras milionari din intreaga lume, de la printi arabi si nobili cu sange albastru, pana la magnati si afaceristi care au obtinut averi fabuloase in propriile tari si fug de taxele de acolo. In Monaco e suficient sa cumperi o proprietate ca sa primesti, automat, si cetatenia de monegasc, lucru care a dat nastere unui paradox: cei nascuti aici sunt minoritari in propria lor tara. Ei reprezinta doar 16% din populatie.

Text si foto: Alina Miron
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta