Prin ce schimbări trece tenul după vârsta de 30 de ani? 6 pași care te ajută să îți îngrijești pielea corect

Fiecărei vârste îi sunt asociate anumite modificări din punct de vedere estetic. Dacă la 20 de ani tenul arată aproape perfect, pe măsură ce anii trec, micile imperfecțiuni încep să devină tot mai vizibile. La 30 de ani, tenul trece printr-o serie de schimbări, iar îngrijirea corectă a pielii este esențială pentru a preveni îmbătrânirea prematură. 

Vârsta de 30 de ani este momentul în care femeile încep să observe primele modificări la nivelul tenului. Ridurile, petele apărute în urma expunerii la soare, cearcănele, porii vizibili sunt doar câteva dintre problemele cu care femeile ajung să se confrunte la această vârstă.

Prin ce schimbări trece tenul după vârsta de 30 de ani?

Aspectul tenului ajunge să fie ușor diferit după vârsta de 30 de ani, iar acest lucru nu este deloc întâmplător. Întreg organismul trece prin schimbări pe măsură ce înaintăm în vârstă, iar acest lucru influențează inclusiv tenul. Dacă micile semne ale îmbătrânirii sunt perfect normale, acestea se pot accentua și din cauza unui stil de viață dezordonat.

„În cazul femeilor, când nivelurile hormonilor reproducători încep să scadă, are loc totodată o diminuare a producției de colagen, ceea ce explică schimbările apărute la nivelul pielii. La 30 de ani, majoritatea femeilor au avut deja copii, iar acest lucru înseamnă că este posibil să-și fi făcut apariția pigmentarea neuniformă și cearcănele. Bărbații nu se confruntă cu aceste probleme, însă ei sunt victime ale modificărilor în testosteron și DHT, strâns legate de căderea parului”, este de părere Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog.

6 pași care te ajută să îți îngrijești pielea corect

Pentru ca pielea să își păstreze fermitatea și strălucirea, îngrijirea corectă este esențială. Respectând 6 pași importanți, aspectul tenului se poate îmbunătăți, iar semnele de îmbătrânire pot fi estompate.

1. Curățare, tonifiere și hidratare

Aceste trei lucruri nu ar trebui luate în calcul doar după 30 de ani, ci ar trebui să facă parte din rutina de îngrijire zilnică a oricărei femei. Îndepărtarea murdăriei și celulelor moarte de pe suprafața tenului, dar și hidratarea acestuia în profunzime vor face ca aspectul pielii să se îmbunătățească vizibil.

2. Crema de noapte

Crema de noapte este foarte importantă pentru îngrijirea pielii, dar trebuie aleasă astfel încât să se potrivească tipului de ten. Acest produs stimulează producția de colagen, lucru care are un rol important în prevenirea ridurilor.

3. Crema pentru ochi

Poate părea ciudat, dar după 30 de ani, folosirea unei creme pentru ochi este foarte importantă. Primele semne de îmbătrânire apar în această zonă sensibilă și este esențială hidratarea pielii din jurul ochilor.

4. Produsele cu factor de protecție solară

Specialiștii atrag atenția că produsele cu factor de protecție solară nu ar trebui să le lipsească doamnelor și domnișoarelor. Protecția solară protejează pielea și reușește să prevină îmbătrânirea prematură sau pigmentarea.

5. Zona gâtului și a decolteului

Pe lângă ten, femeile trebuie să se ocupe cu mare atenție și de îngrijirea pielii din zona gâtului și a decolteului. Semnele de îmbătrânire sunt vizibile și în aceste locuri și este foarte importantă aplicarea cremelor hidratante și a celor cu factor de protecție solară.

6. Reducerea consumului de zahăr

Aspectul pielii este puternic influențat și de alimentație. Consumat în exces, zahărul nu doar că poate provoca probleme de sănătate, dar poate afecta și aspectul pielii. Rozaceea și acneea sunt doar două dintre problemele dermatologice care pot să apară ca urmare a unei diete bogate în zahăr.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Care sunt beneficiile exfolierii tenului? Iată cele mai eficiente măști naturale care îți lasă pielea strălucitoare

Cum să arăți bine când mergi la plajă. 4 trucuri simple și de efect de care trebuie să ții cont

Cum te ajută uleiul de cocos să scapi de celulită? Trucuri pe care să le aplici pentru a scăpa de aspectul de coajă de portocală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Frumusete