Rose Hanbury, presupusa amantă a Prințului William, a fost în trending pe rețelele de socializare pentru apariția sa la încoronarea Regelui Charles al III-lea, sâmbătă, 6 mai.
Ceremonia de încoronare a regelui Charles și a reginei Camilla a fost cel mai mediatizat eveniment al anului din Marea Britanie. Se zvonea că printre invitații la încoronare ar fi și Rose Hanbury, iar mulți au încercat să găsească dovezi ale prezenței vedetei britanice la ceremonia istorică din cauza presupusei sale aventuri cu Prințul de Wales.
“Unde este Rose Hanbury?”, e întrebarea care a făcut vâlvă pe rețelele de socializare, deoarece se crede că relativa ei apropiere de familia regală i-a asigurat prezența la eveniment. Totodată, soțul ei e lordul de onoare al regelui.
Rose, potrivit unui cont de socializare, a fost fotografiată alături de soțul ei chiar în spatele corului din Westminster Abbey. Nu numai că soțul lui Hanbury a făcut parte din ceremonie, dar se pare că și fiul ei a fost implicat.
Au existat zvonuri că prezența ei la încoronare i-ar putea lua zâmbetul lui Kate Middleton. Dar, acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât Prințesa de Wales a fost numai zâmbete și foarte bine dispusă pe tot parcursul ceremoniei.
La eveniment, Kate Middleton a ales o ținută încărcată de semnificații sentimentale la sosirea la Westminster Abbey pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea. Prințesa de Wales a apelat la designerul rochiei sale de mireasă, Alexander McQueen, pentru a crea ansamblul alb pe care l-a purtat la slujbă. Rochia a prezentat flori brodate reprezentând Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, care au fost încorporate și în rochia ei de mireasă.
Luna aceasta v-am pregătit materiale interesante, numai bune de savurat dimineața la cafea… În primăvara lui 2023 Avantaje îți este cel mai bun aliat pentru inspirație, informație și entuziasm. Afli lucruri noi sau poate deja știute dar noi te ajutăm să le certifici și să le structurezi.
Iată o mică parte din cuprinsul ediției:
Foto: Hepta