Personalitățile născute în Zodia Leului pe 8 august. Află cine s-a născut pe aceeași dată cu tine!

personalitățile născute în Zodia Leului pe 8 august

Între personalitățile născute în Zodia Leului pe 8 august, Dustin Hoffman este o figură aparte. Știai că are origini românești? Acum, când este acuzat de hărțuire sexuală, îi apreciezi mai puțin calitățile actoricești?

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 8 august
DUSTIN HOFFMAN

Dustin Hoffman s-a născut pe 8 august 1937, la Los Angeles, într-o familie de evrei așkenazi (din Europa de Est). Bunicii paterni proveneau din Polonia și Ucraina. Mama era născută în România. Actorul își amintește că mama vorbea română, dar nu știe unde exact trăiseră în România.

A studiat timp de mulți ani pianul. Apoi s-a îndreptat către actorie. Începutul anevoios l-a împărțit cu Gene Hackman și Robert Duvall cu care a și locuit împreună o vreme. Multă vreme le-a fost greu să-și găsească de lucru și să se întrețină. Au încercat să facă o carieră în teatru, pe Brodway. Părea mai ușor decât să răzbească în lumea filmului. Și totuși au răzbit până la urmă.

Ca mulți alți actori, Hoffman a început cu seriale TV în care erau rulați mulți actori și nu se cerea un CV ieșit din comun. Treptat, și-a făcut loc la Hollywood. Pentru rolul din „Kramer contra Kramer” (1979), în care joacă alături de Meryl Streep, a primit primul său Oscar, primul Glob de Aur și multe alte premii. În 1982, în „Tootsie”, joacă în travesti și obține iarăși un Glob de ur și alte premii importante.

Următorul Oscar îl primește pentru rolul din „Rain Man” (1988). Filmul îl are, de asmenea, în distribuție pe Tom Cruise și este inspirat din realitate. Este viața unui bărbat care suferă de Sindromul Asperger. Este vorba despre o formă de autism în care cel afectat are capacități ieșite din comun în anumite privințe – de obicei, în matematică.

Până în prezent, este creditat cu 84 de roluri în filme, producții TV și voci în filme de animație.

Începând de la sfârșitul anului trecut, au apărut împotriva lui Dustin Hoffman o serie de acuzații de hărțuire sexuală și comportament sexual nepotrivit. Pe de o parte, faptele descrise sună puțin cam nefiresc. Pe de altă parte, actorul se apără într-un mod neconvingător. Pe de o a treia parte, veșnica întrebare: de ce acum?

Dar dacă faptele se dovedesc a fi reale – ce decepție! Veșnic vulnerabilul Dustin Hoffman să fie și el un prădător și un deviant sexual ca atâția alții?

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 8 august
ROGER FEDERER

Roger Federer, considerat tenismenul nr. 1 al tuturor timpurilor, s-a născut pe 8 august 1981. Este elvețian. A stabilit numeroase recorduri în domeniul acestui sport. S-a aflat pe locul I mondial timp de 302 săptămâni – aproape 6 ani. A câștigat 17 titluri de Grans Slam. La fiecare dintre turneele Grand Slam care există în lume a ajuns de cel puțin cinci ori în finală.

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 8 august
EMILIANO ZAPATA

Legendarul erou național mexican Emiliano Zapata Salazar s-a născut pe 8 august 1879. Este pentru Mexic ceea ce este pentru noi Tudor Vladimirescu. Adică un revoluționar care, dintr-un răzvrătit s-a transformat într-un lider paramilitar.

Provenind dintr-o familie de țărani, împreună cu fratele său, Eufemio, a pornit de la o răscoală țărănească și a ajuns la o adevărată revoluție. Evenimentele s-au petrecut în anii 1910-1920. Obiectivul lor a fost o reformă agrară cuprinzătoare, care să ajute micii proprietari de pământ.

Acest obiectiv un s-a împlinit în timpul vieții lui Zapata. În marie 1919, oamenii puterii l-au atrás într-o capcană și l-au ucis. Însă lupta a continuat și, după schimbarea puterii, reforma agrară și socială plănuită în de taliu de Zapata a fost înfăptuită.

Biografia lui Emiliano Zapata a fost ecranizată de regizorul Elia Kazan, pe un scenariu scris de John Steinbeck, în 1952, în filmul „Viva Zapata!”. Marlon Brando a jucat rolul lui Emiliano, iar Anthony Quinn, pe al fratelui său, Eufemio. Quinn a primit un Oscar pentru acest rol, în timp ce Brando a fost premiat la Cannes. Multe alte premii s-au adunat pentru cei doi actori și pentru realizatorii filmului.

Mihaela Serea
Foto: Hepta, Wikipedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber