Peninsula Salento – peisaje cu iz de Maldive

Puglia este un tărâm aparte, unde localnicii trăiesc încă în comuniune cu natura strâns legați de tot ceea ce înseamnă tradiție, fiind locul perfect unde să evadezi vara următoare dacă ești în căutarea locurilor mai puțin atinse de turism.

Destinația vedetă a anului 2020, Puglia poate fi descoperită grație vacanțelor complete organizate de AeroVacanțe, ce beneficiază acum de tarife tentante începând de la 426 euro/persoană! Pachetele turistice includ: 7 nopți de cazare cu mese conform programului ales, transport avion București-Bari-București, transfer aeroport-hotel-aeroport, taxe de aeroport și asistență turistică. 

Unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le găzduiește regiunea italiană Puglia este Peninsula Salento, renumită pentru ale sale orășele albe din piatră albă și stațiunile cochete de la Marea Ionică și Marea Adriatică ce ascund plaje de top mondial. 

Exotism european

Sunt numeroase locuri pe care trebuie să le descoperi în peninsula Salento, fie că ești pasionat de istorie, cultură, plajă sau ești gurmand. Peisajele sale memorabile sunt adesea asemănate cu cele ale Insulelor Maldive – plajele au nisipuri fine, marea are nuanțe turcoaz, iar coasta este presărată cu stânci impozante ce îi dau locului o notă aparte de pitoresc. 

Porto Cesareo din stațiunea Lecce este una dintre cele mai încântătoare plaje din peninsulă, având deschidere la Marea Ionică. Nisipul fin și alb ca bumbacul, intrarea lină în apele turcoaz extrem de liniștite și atmosfera cu iz exotic, transformă această plajă în locul preferat de către cuplurile de îndrăgostiți și familiile cu copii.

Cel mai sudic punct al peninsulei Salento și locul unde Marea Ionică se îmbrățișează cu Marea Adriatică, Santa Maria di Leuca nu ar trebui să lipsească de pe lista cu locuri de văzut în Puglia

Mica urbe cu superbe exemple de arhitectură Art Nouveau a devenit încă din `90 o destinație populară de vacanță îndeosebit pentru italienii veniți în pelerinaj la Sanctuarul dedicat Fecioarei Maria, ce a fost clădit pe locul unde se afla cândva un Templu roman dedicat zeiței Minerva. Dincolo de importanța sa istorică, Santa Maria di Leuca este o stațiune cosmopolită, cu o viață de noapte mult mai activă spre deosebire de alte locuri din Puglia, unde poți îmbina distracția cu relaxarea la plajă și cultura cu experiențele gastronomice deosebite.

Nisipuri cu tentă roz

Pe coasta de vest a peninsulei Salento, te poți retrage în Gallipoli, nume care se traduce prin „Orașul Frumos', iar odată ce ai ajuns aici îți vei da seama că așa și este… Eleganta localitate ce se odihnește pe malul Mării Ionice este o adevărată bijuterie a regiunii Puglia datorită centrului său istoric dominat de numeroase vile și biserici baroce construite din piatră galbenă, asemeni celor din Malta. 

Dincolo de vechea cetate a orașului se întind plajele, Gallipoli fiind binecuvântat cu unele dintre cele mai spectaculoase peisaje marine. Marea atracție a urbei este Rivabella, fâșie de nisip care, privită din anumite unghiuri, are tentă rozalie asemeni plajelor caraibiene.

de Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta