Paula Seling a gătit live un desert raw vegan, alături de unul dintre cei mai buni chefi din România
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/11/paula-seling.png)
Casa Paulownia a găzduit sâmbătă, 15 noiembrie, o ediție specială a proiectului The Good Chef, unde artista Paula Seling a urcat, pentru o zi, în postura de sous-chef al Irinei Hristu. Cele două au pregătit în fața publicului un desert raw vegan din migdale, curmale și fulgi de cocos, gustat rapid de invitații prezenți.
Evenimentul, care a reunit oameni din media, artă, business și zona de lifestyle, a propus o întâlnire relaxată, fără formalități, construită în jurul ideii de timp petrecut împreună. Momentul culinar a fost completat de intervenții muzicale susținute de Dan T și prezentat de Nono Semen.
Paula Seling a vorbit cu umor despre experiența ei în bucătărie: „M-am aventurat în lumea deserturilor vegane și, surprinzător, nimic nu a luat foc', a spus artista, mărturisind că atmosfera a fost una caldă și prietenoasă. Chef Irina Hristu a subliniat la rândul ei ideea centrală a conceptului The Good Chef: „Simplitatea poate fi extraordinară atunci când ingredientele sunt bine alese'. Celor care nu sunt familiarizați cu gastronomia le reamintim că chef Irina Hristu este unul dintre ceui mai buni chefi din România. În 2024 a câștigat premiul pentru Best Chef la Horeca Women Awards.
Evenimentul a inclus și o componentă ludică, prin prezența Dianei Duca, creatoarea jocului culinar „Te-am pârlit', un joc de roast pentru adulți. Participanții au continuat apoi discuțiile la un pahar de vin, într-o atmosferă de final de weekend. Evenimentul a fost susținut de Republique Hotel Sibiu, partener principal, și de Casa Paulownia.
Organizatorii au anunțat deja două întâlniri The Good în luna decembrie: ediția specială de Crăciun și The Good New Year, un eveniment de Revelion care propune un concept diferit față de petrecerile clasice.
Cum poți face și tu bomboane raw vegan cu migdale, curmale și fulgi de cocos
Ingrediente (aprox. 12–15 bucăți):
• 200 g curmale uscate, fără sâmburi
• 100 g migdale crude
• 40 g fulgi de cocos (plus extra pentru tăvălit)
• 1–2 lingurițe cacao raw (opțional)
• 1 linguriță extract de vanilie
• 1 lingură ulei de cocos (topit, opțional)
• un praf de sare
Mod de preparare:
- Hidratează curmalele în apă caldă timp de 10 minute, apoi scurge-le bine.
- Pune migdalele în robotul de bucătărie și macină-le câteva secunde, până devin o granulație fină, dar nu făină. E bine să rămână mici bucățele pentru textură.
- Adaugă curmalele hidratate, fulgii de cocos, vanilia, praful de sare și, dacă folosești, cacao și uleiul de cocos. Mixează până când compoziția devine lipicioasă și se adună într-o pastă omogenă.
- Ia câte o linguriță din compoziție și formează biluțe între palme. Dacă aluatul este prea moale, poți adăuga puțin cocos; dacă este prea tare, adaugă o linguriță de apă.
- Tăvălește bomboanele prin fulgi de cocos până sunt bine acoperite.
- Lasă-le la frigider minimum 30 de minute, ca să se întărească și să se fixeze aromele.
- Se păstrează în frigider, într-o cutie închisă, până la 5-6 zile.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_0c2bea1bf5652e8b31b79b1ee41b63e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/12/alexia-andreea-esca-si-aris-eram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/08/mircea-badea-si-carmen-bruma.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/test/carmina-varciu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-esca-la-cannes-scaled.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/adela-marculescu-albnegru-1.png)