(P) Avantajele date de alegerea vinurilor romanesti din crama Budureasca

Vinul este una dintre cele mai populare bauturi din intreaga lume si s-a aflat dintotdeauna si in topul preferintelor romanilor. Astazi il putem gasi la tot pasul, de la magazine de cartier pana la supermarket-uri dar ca sa alegi un vin bun nu este o sarcina atat de usoara cum ar putea parea la prima vedere. Totusi, cine descopera vinurile romanesti din crama Budureasca, va vedea ca aici optiunile sunt foarte variate, iar calitatea nu lasa niciodata de dorit.

Vinul deserveste o paleta larga de preferinte ale consumatorilor, iar unii dintre factorii determinati sunt tipul vinului si soiul de struguri din care este produs.  Exista o multitudine de soiuri de struguri, iar fiecare dintre acestia pot oferi o aroma diferita bauturii. Pe langa soi este important si solul in care vita de vie se dezvolta, urmand ca mai apoi sa conteze si conditiile de procesare, maturare si depozitare. Fiecare vin aduce un buchet de arome unice avand la baza, desigur, tipicitatea de soi. De exemplu, un vin rosu poate sa aduca senzatia de cirese, fructe de padure sau prune, pe cand vinul alb este adesea asociat cu fructe precum lamai, piersici sau pere. Sunt doar cateva exemple deoarece posibilitatea de arome este nelimitata, iar daca vinul este maturat in baricuri, acesta va prelua arome foarte placute precum cele de vanilie, cocos, cafea, ciocolata sau variate tipuri de condimente – inclusiv piper. Intensitatea aromelor este data de gradul de prajire al lemnului de stejar, iar tipul de arome este dat de locul de provenienta al lemnului din care este produs butoiul.

Descopera vinurile romanesti din crama Budureasca si afla mai multe detalii despre acestea, despre notele de degustare pe care le vei descoperi atunci cand savurezi vinul ales, despre procesul de vinificatie precum si cele mai potrivite asocieri culinare. Alese cu inspiratie, vinurile pot aduce o adevarata experienta pentru consumatori. La crama Budureasca, au fost create colectii cu adresabilitate pe tipuri de segmente de piata astfel incat experienta organoleptica sa fie cat mai targetata.

Atunci cand alegem un vin calitate, conteaza mult si anul recoltei, iar acesta face referire, bineinteles, la anul in care au fost culesti strugurii ce s-au folosit pentru a da viata vinului. Se pare ca acesta este un detaliu foarte important, mai ales pentru cei care vor sa se orienteze catre vinurile speciale, invechite pentru mai multi ani.  Exista vinuri care se preteaza pentru invechire, in special cele rosii, datorita proprietatilor pe care le obtin si proceselor de transformare prin care trec odata cu trecerea timpului. Taninurile devin catifelate, are loc o rotunjime a gustului cu echilibru intre aciditate si corpolenta. Un an care sa fie considerat numai bun de catre cultivatori este acela in care primavara nu lipsesc ploile, verile sunt calduroase, iar toamna blanda nu este grabita de venirea iernii.

Crama Budureasca vine si cu niste recomandari de vinuri, o buna parte dintre ele fiind chiar recunoscute pentru premiile obtinute in cadrul competitiilor de profil. Totul tine de gusturile si preferintele consumatorilor, iar aici se pot selecta de la vinurile rosii precum Feteasca Neagra, Pinot Noir, Merlot, Shiraz sau Cabernet Sauvigon pana la vinurile albe precum Tamaioasa Romaneasca, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Pinot Gris sau Chardonnay. Fiecare dintre acestea au propriul farmec, iar daca alegem si cupajele care imbina in mod armonios mai multe soiuri de struguri sau spumantele degustarea va fi una extrem de placuta. De exemplu Noble este o gama speciala dedicata cupajelor, care contine Noble 5 – cupaj rosu si Noble White – cupaj alb. Vinurile din cea mai noua gama de spumante, Budureasca Shine, le regasim in variantele alb brut si rose sec, create prin metoda Charmat, din vinuri proprii de cea mai bună calitate, desăvârșite prin priceperea vinificatorilor italieni. 

Pentru ca experienta sa fie completa, este ideal ca vinurile romanesti din crama Budureasca sa fie servite in conditii optime. In acest sens, exista cateva detalii de care ar trebui sa se tina cont, incepand chiar de la paharul in care se serveste bautura, care trebuie sa fie cu picior astfel incat sa poata fi tinut de aceasta parte, fara a atinge cupa paharului. Mai departe,  exista un tip de pahar dedicat pentru vinul rosu si unul pentru vinul alb si rose, iar la capitolul servire mai sunt cateva aspecte importante, printre care si temperatura bauturii, cea a camerei in care se consuma precum si asocierea cu preparatele culinare potrivite sau neutralizatori in eventualitatea in care vinul nu se serveste in timpul mesei. 

Astfel, merita sa vezi ce recomandari de vinuri albe a pregatit crama Budureasca si sa le descoperi pe toate cele romanesti disponibile aici, iar acestea aduc garantia unei experiente excelente pentru toata lumea.

 

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Advertorial