(P) 5 greșeli grave pe care le faci când iei antibiotice
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2018/11/pexels-photo-576831.jpeg)
„Prima regulă a antibioticelor este să încerci să nu le folosești. Cea de-a doua regulă a antibioticelor este să încerci să nu folosești prea multe pentru prea mult timp'.
Sfatul de mai sus sună mai degrabă a replică dintr-un film, dar să știi că este de fapt îndemnul specialistului american de medicină internă, dr. Paul L. Marino, adresat atât medicilor, cât și pacienților.
După ce au transformat radical peisajul medicinei secolului XX, îmbunătățind sănătatea și crescând longevitatea oamenilor, antibioticele au început să fie folosite excesiv, lucru ce a crescut rezistența bacteriilor la acestea. Utilizarea repetată a antibioticelor scade rezistența imunitară și crește predispoziția organismului la infecții. De asemenea, infecțiile determinate de bacteriile rezistente la antibiotic sunt din ce în ce mai greu de tratat, iar aceasta este o problemă răspândită în toată lumea. Organizația Mondială a Sănătății a clasificat rezistența la microbi drept o amenințare actuală care poate afecta persoane de orice vârstă, din orice țară.
Este de notorietate faptul că mulți medici obișnuiesc să prescrie antibiotice fără să țină seama de greutatea pacienților sau de tratamentele anterioare, însă problema este mult mai răspândită. Consumul antibioticelor fără prescripție medicală este o practică obișnuită în rândul românilor. Un studiu realizat de Cult Market Research arată că, în ultimul an, aproximativ unul din șase români s-a tratat singur cu antibiotice cumpărate fără rețetă din farmacie.
Iată care sunt cele mai grave erori pe care le poți face atunci când iei antibiotice:
-
Folosești antibiotice pentru scăderea febrei
Antibioticele sunt eficiente doar împotriva bacteriilor, ucigându-le sau împiedicându-le să se reproducă. Când apare o stare febrilă cauzată de o răceală banală, antibioticul nu va avea niciun efect, pentru că răcelile și gripa sunt provocate de infecții virale, nu de infecții bacteriene. Singurul care va avea de suferit este organismul tău, pentru că antibioticele au efecte adverse care te pot face să te simți chiar mai rău. De exemplu, un antibiotic utilizat deseori în auto-medicație, așa cum este Augmentin, poate provoca frecvent diaree și candidoză, pe lângă alte efecte neplăcute sau chiar reacții grave ale pielii (citește aici despre Augmentin ca să afli ce riști consumându-l).
În cazul stărilor febrile cauzate de răceli, cel mai eficient remediu este paracetamolul și, bineînțeles, o hidratare adecvată. Dacă temperatura corpului se menține continuu la temperaturi mari, medicul va pune un diagnostic după examenul clinic și, eventual, după efectuarea unor analize de sânge.
-
Nu respecți schema de tratament prescrisă de medic
Imediat ce începi să te simți mai bine decizi să oprești tratamentul, chiar dacă doctorul ți-a spus să continui. Ameliorarea simptomelor infecției bacteriene nu înseamnă că te-ai vindecat. În organism mai pot supraviețui bacterii care se vor reproduce, putând provoca o nouă infecție mai gravă. La extrema cealaltă se află persoanele cărora li se pare insuficientă perioada de tratament prescrisă și decid să o prelungească.
-
Schimbi frecvent antibioticele în timpul tratamentului
Antibioticul nu „își face efectul' la fel de repede ca un medicament pentru combaterea febrei, așa că nu te poți aștepta ca simptomele să se amelioreze după prima doză. În general, abia după primele 2-3 zile vei putea observa o îmbunătățire a stării de sănătate, așa că nu e recomandat să schimbi antibioticul până când acesta nu are suficient timp la dispoziție pentru a-și demonstra eficacitatea.
-
Ignori ineficiența unui antibiotic
Dacă în primele 2-3 zile trebuie să aștepți ca să poți observa o ameliorare, după pragul celei de-a treia zile de tratament cu antibiotic simptomele ar trebui să scadă în intensitate. În caz contrar, înseamnă că antibioticul este ineficient și că trebuie înlocuit.
-
Folosești antibioticele rămase de la ultimul tratament pentru a trata recidiva
Chiar dacă ți se pare logic să iei aceleași medicamente care ți-au îmbunătățit starea ultima dată, în cazul antibioticelor lucrurile stau cu totul altfel. Astfel, dacă te confrunți cu o recidivă a bolii anterioare la scurt timp după aceasta, înseamnă că este provocată de agenții patogeni care au supraviețuit după prima schemă de tratament, fiind rezistenți la antibioticul respectiv. Consultă medicul pentru a-ți prescrie o rețetă nouă.
Folosește antibiotice doar la recomandarea medicului, nu insista să îți fie prescrise dacă acesta consideră că nu este cazul și respectă schema de tratament. Este foarte important să recurgi la acest tip de medicamente doar atunci când este cazul, pentru a putea beneficia de efectele benefice ale acestora.