Oana Zăvoranu regretă certurile cu mama ei, Mărioara. Mesajul transmis de actriță: „Când mă uit înapoi mă cutremur. Eram posedată”

Oana Zăvoranu a postat pe pagina de Facebook în care spune cât de mult regretă certurile pe care le-a avut cu mama ei. Mărioara Zăvoranu s-a stins din anul 2015.

Oana Zăvoranu și-a uimit fanii cu un mesaj postat pe rețelele de socializare, unde a scris că regretă că s-a certat cu mama ei. Mărioara Zăvoranu s-a stins din viață în urmă cu 7 ani. Au fost o mulțime de momente în care actrița și-a jignit mama și s-a comportat urât cu ea, iar acum îi pare rău.

„Mama, te iubesc cu inima curată și plină de durere și te rog să mă ierți dacă poți pentru tot ce ți-am făcut și pentru toate cele pe care și le-am greșit.

Îți promit că am să repar cum știu și cum pot eu mai bine toată suferința pe care ți-am produs-o aici pe pământ, fără să știu ce fac…🥺

Am să fac numai lucruri bune și frumoase de acum înainte, ca să poți fi mândră cu adevărat de mine acolo unde ești.

M-ai făcut din dragoste, m-ai crescut ca pe o prințesă, în abundență, frumos, iubire și căldură ❤️… ție și lui tata va datorez totul, tot ceea ce sunt și faptul că exist…

Cuvintele pot părea acum sărace și goale, dar Dumnezeu știe că decât niciodată, e mai bine și mai târziu. Când mă uit înapoi mă cutremur, dar sunt puternică pentru că sunt fata voastră ❤️ și voi ați fost amândoi puternici în fața dușmanilor din viețile voastre. Ați trăit demn și nu v-ați umilit la nimeni niciodată.

Tot ce spun acum vine dintr-o apăsare care m-a ajuns, realizând nesăbuința mea de atunci. Mama, te iubesc și cred că te-am iubit dintotdeauna, dar nu am știut de capul și de sufletul meu chinuit.

Ai fost și vei fi mama mea până la final pe pământul ăsta ❤️🙏

Mai întâi mi-am cerut iertare cui și unde a trebuit…

Dar pentru că public am făcut lucruri terifiante… tot public am simțit că trebuie să îmi cer și iertare 🙏

Și îmi cer iertare în felul ăsta și vouă, tuturor oamenilor care ați urmarit cu sau fără voia voastră, muți de durere și furie, un spectacol grotesc pe care l-am trăit personal și al cărei protagonista a fost din păcate mama mea…🥺

Aș da multe să pot șterge tot ce e rămas mărturie, dar nu voi putea…

Pot doar să îmi deschid sufletul vouă, fanilor mei sau celor care m-ați blamat atunci, pe bună dreptate, pentru că nu eram eu…

Eram posedată și diavolul din mine mă batjocorea. Așa face el atunci când nu e Dumnezeu în noi, când nu cerem ajutorul lui și îngerul dat de el plânge…

Voi face tot ce îmi stă în putință să mă vedeți, de fapt, cum sunt eu cu adevărat. Acum totul este altfel… Acum îl am pe Dumnezeu în inimă și suflet și nu am să-l mai las niciodată.

Iar asta o să se vadă… nu mai promit nimic, veți vedea singuri cei care încă mai aveți încredere în mine', a scris Oana Zăvoranu pe una dintre rețelele de socializare.

oana-zavoranu-si-marioara-2SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete