O mamă și-a pierdut fiul după ce spitalul i-a refuzat o ecografie: „Ar fi fost salvat”

O mamă cu inima frântă spune că și-a pierdut copilul după ce medicii de la spital au refuzat să-i facă o ecografie, despre care i s-a spus mai târziu că i-ar fi putut salva viața fiului ei.

Emma Hughes, în vârstă de 33 de ani, susține că a cerut personalului spitalului un consult la ecograf, dar i s-a spus că „nu are rost', deoarece era programată pentru două săptămâni mai târziu. În luna august, Hughes a mers de urgență la spitalul New Cross din Wolverhampton cu sângerări și crampe. Și, în ciuda faptului că avea placenta destul de jos și riscul de a pierde sarcina era destul de mare, ea susține că personalul spitalului a refuzat să-i facă o verificare.

„I-am explicat că sângerez și am putea muri amândoi, dar au spus că nu-mi vor face o ecografie pentru că am una în două săptămâni și au spus că nu are rost. Au motivat că sunt contracții de tip Braxton-Hicks, iar sângele nu este proaspăt.', a declarat ea pentru Birmingham Live, potrivit The Sun.

Tânăra de 33 de ani s-a întors la spital cu două zile înainte de programarea inițială, i s-a făcut o ecografie, însă a primit vestea sfâșietoare că fiului ei nu-i mai bate inima. Ea a născut copilul prin cezariană.

Emma Hughes consideră că bebelușul ei ar fi putut fi salvat dacă medicii nu-i refuzau consultul.

„După ce s-a întâmplat, panica și durerea pe care le-am simțit au fost îngrozitoare pentru că m-am învinovățit că nu fac mai mult. Mi-am spus că ar fi trebuit să insist, dar atunci când profesioniștii îți spun ceva de nenumărate ori, crezi că trebuie să fii ok și să fii doar paranoic. Pentru că sunt experți și îți spun că este ok, îi crezi și asculți. Cred că dacă m-ar fi verificat atunci, ar fi putut fi salvat. Când am mers și ne-au spus că nu există bătăi de inimă, doi oameni ne-au consultat și unul a sugerat că, dacă aș fi fost pusă la ecograf înainte, s-ar fi văzut ceva', a declarat mama îndurerată.

Emma a adăugat că procedura a fost „absolut oribilă' și a pierdut atât de mult sânge încât a necesitat o transfuzie de sânge.

Ea a spus că micuțul a fost plasat într-un „pătuț' frigorific, care i-a ajutat pe ea și pe partenerul ei Dwayne, în vârstă de 35 de ani, să facă față pierderii.

„A fost așezat într-un pătuț de copii frigorific în spital și era lângă mine în timp ce mă recuperam. Îl puteam atinge, ține, îmbrăca și spăla părul mic. Cu siguranță a ajutat. Este oribilă durerea pe care o simți. Însă nu a trebuit să fie lăsat singur. M-a făcut să mă simt mai bine că eu eram cel care îl îngrijea înainte de a fi lăsat să se odihnească. Eram îngrijorată de faptul că va fi lăsat într-un loc fără lumini aprinse. Stând în spital, gândul de a-l părăsi mi-a dat atacuri de panică', a mai povestit Emma.

Perechea, care are mai are doi copii de cinci ani, respectiv 12 ani, au creat acum o pagină GoFundme în încercarea de a strânge fonduri pentru un alt pătuț special pentru părinții îndurerați de la spital.

„Am vrut să fac ceva în memoria lui. Spitalul are doar trei pătuțuri speciale, așa că am știut imediat că vreau să-i ajut să obțină încă unul.”

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Povesti adevarate