Noi detalii ies la iveală: Prințul Harry, ignorat total cu câteva ore înainte de moartea Reginei Elisabeta a II-a
Prințul Harry a fost ignorat de prințul William în orele dinaintea morții bunicii lor, regina Elisabeta a II-a.
Potrivit povestirii bombă a jurnalistului Omid Scobie, „Endgame: Inside the Royal Family and the Monarchy’s Fight for Survival”, mesajele lui Harry către fratele său mai mare au rămas fără răspuns, în timp ce Harry se străduia să pregătească o călătorie în Scoția pentru a-și lua rămas bun de la regină, în condițiile în care starea de sănătate a acesteia era precară.
„William l-a ignorat. Era clar că nu voia să-și vadă fratele.”, a declarat o sursă din familie pentru Scobie, conform unei copii în avans obținute de Page Six.
Neprimind nici un răspuns, cartea susține că Harry a fost nevoit să închirieze un avion privat pentru el însuși, care a costat 30.000 de dolari. Între timp, William era deja în drum spre Regina Elisabeta, cu un avion cu reacție, împreună cu Prințul Edward și soția sa, Sophie.
Harry se presupune că nu avea nicio idee că bunica sa murise deja când avionul său a decolat în cele din urmă.
Mai mult decât atât, Palatul Buckingham a anunțat public decesul reginei în timp ce acesta se afla încă în aer.
„Harry a fost zdrobit. Relația sa cu regina era totul pentru el. Ea ar fi vrut ca el să afle înainte ca vestea să se răspândească în lume. Puteau să mai aștepte puțin, nu ar fi fost nimic în marea schemă a lucrurilor, dar nimeni nu a respectat deloc acest lucru”, spune un prieten al Ducelui de Sussex pentru Scobie, mai scrie sursa citată anterior.
Harry, în vârstă de 39 de ani, și William, în vârstă de 41 de ani, se află în conflict de când primul și soția sa, Meghan Markle, s-au retras oficial din funcțiile regale în 2020.
Dar se spune că tensiunile au ajuns la punctul culminant după lansarea în ianuarie a memoriilor explozive ale lui Harry, „Spare”, în care a susținut că William l-a atacat fizic.
Și se pare că nu se întrevede o reconciliere la orizont pentru frați prea curând.
Săptămâna trecută, The Sun a relatat că Prințul de Wales „nu va vărsa nicio lacrimă” dacă Harry și Markle, 42 de ani, vor decide să sară din nou peste tradiția regală anuală a Crăciunului la Sandringham.
„Absența lui Harry de la sărbătorile de la Sandringham va fi dureros de evidentă”, a declarat comentatorul regal Jennie Bond pentru publicație.
Micuții Archie și Lilibet ar trebui să alerge alături de numeroșii lor verișori, să scoată biscuiți, să deschidă cadouri și să înțeleagă care este locul lor în familie, să se conecteze cu rudele lor, chiar dacă viețile lor sunt la mii de kilometri distanță.”
„Dar asta nu se va întâmpla”, a adăugat ea. „Nu cred că William va vărsa vreo lacrimă din cauza asta.
„În adâncul sufletului, sunt sigură că încă îl iubește pe Harry, dar nu cred că vede o cale de ieșire din ruptura care s-a deschis între ei.”
A apărut revista Avantaje ediția de noiembrie 2023. Luna aceasta vă surprindem cu un număr cu adevărat special, cu un DOSAR în care dezbatem tulburările de personalitate cele mai des întâlnite, cu subiecte de sănătate considerate tabu dar și cu invitați- surpriză:
EXCLUSIV AVANTAJE:
CRISTIAN DIACONESCU – Diplomat de carieră și fost ministru de externe, totul pornind de la o bază juridică, Cristian Diaconescu poate oferi context pentru cele mai „fierbinți' subiecte ale zilei. În interviul Din ediția de noiembrie poți citi o sinteză a ceea ce înseamnă rolul României în UE, fenomenul fake news, dar și noile direcții de dezvoltare – cum ar fi energia verde și folosirea inteligenței artificiale.
DOSAR SPECIAL – Tulburările de personalitate
Cauzele exacte ale tulburărilor de personalitate nu sunt pe deplin înțelese, dar se crede că o combinație de factori genetici, chimici și de mediu pot contribui la dezvoltarea lor.
PARANOICUL – Personalitatea paranoică nu este un caz de nebunie, este doar un om cu o înclinație permanentă spre suspiciune și neîncredere.
HISTRIONICUL – În prima zi, pare charismatic, te vrăjește. A doua zi, te cam obosește.
A treia zi, deja ai vrea să-l tragi din priză. Cine să fie? Un individ cu personalitate histrionică.
PERFECȚIONISTUL – „Dușmanul binelui e mai binele', se spune. Cel care nu este niciodată mulțumit riscă să nu-și termine treaba la timp. În plus, îi critică la nesfârșit pe cei din jur. Rău pentru el, rău pentru toată lumea.
DEPENDENTUL – Dacă te sufocă, poți să te scuturi de el și să scapi. Dar ce se va întâmpla cu el după aceea? Dependentul este expus unor riscuri dintre cele mai grave.
DEPRESIVUL – Cum să ne purtăm cu personalitatea depresivă atunci când face parte din viața noastră? Dacă se leagă de evenimente concrete, dacă are cauze certe, dacă este o stare temporară, depresia este o maladie. Dacă este un fel de a fi permanent al cuiva, vorbim despre o personalitate dizarmonică de tip depresiv.
Vrei să te bucuri de o căsnicie fericită? Atunci fii foarte atentă la primul și cel mai important pas pentru reușita în doi: alegerea partenerului de viață! Vă plac aceleași lucruri și vă ghidați în viață după aceleași valori? Cu siguranță, el va fi alesul! Sau poate că, deși nu vă înțelegeți întotdeauna, vă completați reciproc – doar știe oricine, contrariile se atrag.
Ești prizoniera dragostei? Când ne îndrăgostim, viața noastră gravitează în jurul persoanei iubite și pare că nimic altceva nu mai există în jur. Dar dragostea nu înseamnă acapararea unuia de către celălalt. Viața fiecăruia are o multitudine de fațete pe care nu le putem neglija, oricât de mult am fi preocupați de partener și de dragostea pentru el.
Citește revista aici: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/