«Nadia era cu Bănică jr şi Nicuşor în acelaşi timp»

«Nadia era cu Bănică jr şi Nicuşor în acelaşi timp»

Viața Nadiei pare desprinsă dintr-un roman. Din acela pe care nu-ți vine să-l lași din mână până nu afli ce se întâmplă cu eroina… Ne mândrim că este sportiva noastră cu numeroase medalii olimpice, că este prima gimnastă care a primit nota 10, că este primul sportiv trecut în Hall of Fame, dar… Nadia și-a încheiat activitatea în 1984. De atunci și până de curând viața ei a fost un carusel.

Decizii bune, decizii proaste

Numele ei deschidea multe uși dar aducea după sine și constrângeri greu de suportat. Era în permanență urmărită și controlată, nu avea voie să ia decizii majore și nici să-și hotărască propria soartă. Probabil, aceste reguli impuse au răzvrătit-o pe Nadia și au împins-o în relații nepotrivite cu bărbați pentru care ea nu însemna decât un trofeu. Relația cu fiul dictatorului, Nicu Ceaușescu era deja de notorietate în acele vremuri. Securitatea însă, era mereu pe fază, intercepta scrisori și telefoane, întâlniri și conversații… Așa se face că în arhiva securității există câteva scrisori pe care Nadia le-a primit de la Ștefan Bănică Jr, pe vremea când acesta avea 21 de ani.

Să porți enorma responsabilitate de a fi Nadia Comăneci într-o țară comunistă nu a fost lucru ușor. Cel care a ajutat-o pe campioana noastră să plece din țară, prin Ungaria, Constantin Panait, a dezvăluit presei informații neștiute de nimeni. Potrivit Libertatea, Nadia Comăneci se iubea cu Nicu Ceauşescu, dar şi cu de Ştefan Bănică junior în același timp. Ba mai mult, Nadia ar fi rămas gravidă cu Bănică Jr. “Ce ți-e așa greu să înțelegi de ce vreau să te văd? Vreau să vorbesc cu tine, să te privesc…” îi scria Bănică jr Nadiei în 1989.

Nicio relație nu era “sănătoasă” în viața Nadiei atâta timp cât ea era mereu la dispoziția lui Nicu Ceaușescu. Se vorbea pe atunci de povești de iubire clandestine și interzise dintre Nadia și fotbalistul Ion Geolgău sau despre povestea de iubire cu năbădăi dintre Nadia și cântărețul de muzică populară Ion Dolănescu. Constantin Panait povestește că sportiva s-ar fi îndrăgostit și de un muncitor de la o benzinărie din Băneasa, atât de tare încât ar fi vrut să se mărite cu el. Probabil, o încercare infimă de a duce o viață normală…

Foto: captură video

Citeste și:

Jill Biden, Prima Doamnă a Americii, o bunică „neobișnuită'

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete